Nintendo va dezvălui primul său joc pentru smartphone astăzi, 29 octombrie, la 7 luni după ce a anunțat acest lucru.
Compania speră că afacerea jocurilor mobile va fi un succes, mai ales că cererea pentru consolele 3DS și Wii U este în scădare. Nintendo va face echipă cu studioul independent DeNA pentru a crea primele jocuri mobile, și promite că vor fi titluri ‘trăsnet’ și nu portări ale jocurile existente sau mini-jocuri care se bazează pe micro-tranzacții.
„Ne propunem ca fiecare titlu să fie un hit”, spunea fostul președinte al Nintendo, Satoru Iwata, în Martie, acesta recunoscund că nu vor avea succes cu Android sau iOS ”dacă utilizatorii nu pot aprecia calitatea jocurilor.”
Pentru prima oară în 5 ani, Nintendo a raportart un profit operațional pentru prima jumătate a anului său fiscal. Dar pentru că cererea pentru consolele Nintendo scade, compania are nevoie de jocuri mobile mai mult decât oricând pentru a-și menține acest avâns.
Astăzi va fi dezvăluit primul joc dintr-o serie de 5 care vor fi lansate până în anul 2017, însă nu au fost anunțate și alte detalii. „Vom vorbi despre acest detalii mâine”, a spus ieri Tatsumi Kimishima, directorul executiv al Nintendo.
Este o veste minunată pentru fanii francizelor Nintndo, cum ar fi Super Mario, Super Mario kart, The Legend of Zelda, Donkey Kong, Pokémon, Star Fox, Super Smash Bros., Anima Crossing și multe, multe altele. Încă nu este clar care dintre aceste francize va ajunge pe mobil prima, dar vom aflat foarte curând.