Cu câteva săptămâni înaintea anunțării oficiale a datei de lansare pentru Final Fantasy XV, câteva surse au declarat că jocul va fi disponibil începând cu 30 septembrie.

Ultimii 10 ani au fost o întreagă odisee pentru jocul Final Fantasy XV. După o lungă perioadă plină de probleme în dezvoltarea jocului – a inclus un rebranding și reluarea dezvoltării jocului aproape de la început – Square Enix trage în sfârșit cortinele de pe data de lansare a Final Fantasy XV, într-un eveniment ce va avea loc luna aceasta. Totuși, zvonurile  din surse ce par a fi credibile, nu îi mai obligă pe fani să aștepte anunțul din 30 martie.

Conform unui articol prezentat de Gematsu, Final Fantasy XV va ajunge pe consolele PS4 și Xbox One pe 30 septembrie, o dată despre care site-ul afirmă că este susținută de trei surse diferite.

Până când Square Enix nu va confirma oficial data, toate acestea trebuie luate ca și zvonuri. Totuși, cum Final Fantasy XV poate fi jucat integral încă de acum câteva luni, alături de confirmarea lui Hajime Tabata, directorul de joc, că acesta va fi lansat în 2016, data de 30 septembrie pare a fi una apropiată de realitate.

Acest joc este extrem de așteptat, atât de fanii francizei, cât și de specialiști, mai ales pentru că promite un sistem de luptă nou, alături de o mecanică a gameplay-ului diferită. În același timp, suntem curioși dacă Square Enix va anunța și o versiune a jocului pentru PC, mai ales dacă luăm în calcul faptul că mari companii, precum Valve și Microsoft își oferă sprijinul pentru a revitaliza gaming-ul pe PC.


Poate te intereseaza si