Acum că Samsung Galaxy Note 4 poate fi precomandat de la cele mai importante rețele din America, se pare că sud-coreeni își intensifică planurile de promovare pentru viitorul smartphone de 5,7 inch cu un videoclip haios.
Cei de la Samsung Mobile SUA au publicat pe contul lor de Youtube un filmuleț de patru minute cu doi prieteni care se joacă cu forma cuvintelor pe care aceștia le folosesc, toate acestea terminându-se cu “note” sau conținând “note” ( capucinote, moccacinote, note job etc ). Băieții nu au parte de mult așteptatul Samsung Galaxy Note 4 și nici nu ne oferă vreo specificație despre acesta. Totul se rezumă la un joc de cuvinte care să conțină “note”.
La o primă vedere filmulețul pare destul de lung și copilăresc. Noi sperăm ca în următoarele zile să apară și variante mai scurte la acest videoclip.