Prima imagine cu Samsung Note 5
Samsung Galaxy Note 5

Anul acesta, Samsung urmează să lanseze succesorul seriei Note. Samsung Galaxy Note 5 apare deja in primele poze ajunse accidental sau nu pe internet.

În a doua jumătate a anului 2014, Samsung a anunțat oficial Galaxy Alpha, primul dispozitiv al companiei cu adevărat de metal, cu toate că era doar un cadru. La scurt timp după aceea, Galaxy Nota 4 (și Galaxy Note Edge) s-au lansat și am văzut că s-a utilizat același material premium. Toate aceste dispozitive, însă, au fost livrate cu un spate din plastic care a permis pomparea bateriei și suport pentru card microSD.

În acest an însă, Samsung a produs o serie de produse care au avut succes în media, dar i-a înfuriat pe unii fani ai companiei. Atât Galaxy S6, cât și S6 Edge au un design unibody cu două plăci de sticlă, un cadru din aliaj de aluminiu, dar fără memorie expandabilă și baterie care să se poată înlocui.

Acum, mulțumită celor de la nowhereelse.fr avem primele imagini cu Galaxy Note 5. Renderul de sus seamănă cu cel de la Galaxy S6. Forbes a scris că aceasta ar putea fi de fapt un spate din sticlă, cu un design unibody. O mare atenție trebuie acordată pentru S-Pen și mufa pentru căști. Ambele arată un pic cam ciudat.

Această dezvoltare nu este tocmai o surpriză pentru că Samsung se concentrează pe rafinarea designului și redefinirea flagshipurilor pentru consumatori în 2015.

Samsung trebuie să scoată tot ce are mai bun pentru a putea supravițui competiției acerbe din China și India, împreună cu faptul că Apple s-a bucurat de vânyări fantastice cu iPhone 6 și 6 Plus.

Cât despre Galaxy Note 5, acesta ar putea avea slot pentru card microSD sau chiar și Dual SIM. Forbes scrie ca dispozitivul ar putea avea spate din sticlă, USB Type-C și chiar și un ecran 4K.

Poate te intereseaza si