Samsung Galaxy S7 are stabilită data de lansare pe 21 februarie,dar asta nu îi face pe fani mai puțin curioși în ceea ce privește zvonurile.
Când vine vorba de următoarea generație de la Samsung, compania nu s-a oprit doar la creșterea performanțelor următorului device, dar se pare că a lucrat din greu în a oferi și o baterie pe măsura așteptărilor. Declarații recente afirmă că bateria a rulat continuu un clip, vreme de 17 ore la luminozitate maximă.
Două noi screenshot-uri ale variantei dualSIM de la Galaxy S7, arată două zile de utilizare a bateriei, cu o singură încărcare. Dezvăluirea a fost făcută de bloggerul rus Eldan Murtazin, care a fost sursa mai multor dezvăluiri în ceea ce privește S7. Conform acestuia, scorul bateriei a fost obținut după o utilizare medie a dispozitivului, care include o luminozitate de 75% și LTE pornit pe întreaga perioadă a testului.
Nu suntem siguri dacă o imbunătățire la asemenea scară chiar e posibilă, dar în mod sigur este în linie cu celelalte îmbunătățiri al viitorului flagship de la Samsung. Zvonurile afirmă că Galaxy S7 va avea o baterie de 3000mAh, iar S7 Edge, una de 3600mAh, ceea ce e o îmbunătățire majoră comparativ cu seria S6.
În plus, Android Marshmallow este cunoscut pentru consumul mai scăzut și nu în ultimul rând, noile generații de chipset-uri Snapdragon 820 și Exynos 8890 folosite pe Samsung Galaxy S7, sunt mult mai blânde cu bateria.