Dezvoltatorii Fallout 4 vor introduce un nou element de securitate pentru a combate pirateria.

Marii producători de jocuri înregistrează pierderi substanțiale datorate piratării. Fallout 4, ce urmează să fie lansat pe 10 noiembrie, va avea un nou tip de instalare, a anunțat compania Bethesda. Chiar dacă instalezi jocul de pe un disc original, o parte din joc va trebui downloadată de pe Steam.

Anunțul a fost făcut de Pete Hines, vice-președinte al departamentului de PR din cadrul Bethesda. Acesta a spus că produsul va cuprinde atât discul ce conține o parte din joc, cât și o cheie de download de pe Steam. Evident, anunțul nu a fost primit cu bucurie de comunitatea gamerilor și asta pentru că în multe țări, conexiunile la internet sunt destul de slabe.

Hines a apărat decizia companiei, afirmând ca sunt două motive pentru care au ales această soluție: una ar fi faptul că oricum e dificil să pui toate datele unui joc pe un DVD ce are spațiu de stocare de 4,7 GB, în condițiile în care pentru console se folosește Blue-Ray ce are 25GB pe layer spațiu de stocare, iar al doilea motiv este evident stoparea piratării, ce aduce pierderi însemnate companiei.

Este interesant de văzut ce impact va avea această decizie asupra vânzărilor, chiar dacă cei de la Bethesda nu își fac prea multe griji.

În ciuda acestui anunț, Fallout 4 este unul dintre cele mai așteptate jocuri ale acestui an. Acțiunea Fallout 4 are loc într-un viitor post-apocaliptic, la 200 ani după un război nuclear. Jocul este un shooter, first sau third person, în funcție de preferințele jucătorului.


Poate te intereseaza si