Allview, brandul autohton numărul unu de smartphone-uri și tablete prezent pe piața din România, lansează astăzi Allview P9 Energy S, un terminal care aduce îmbunătățiri gamei Energy prin combinația surprinzătoare între camera frontală de 13 MP, dedicată selfie-urilor, și bateria de 5000 mAh ce asigură o autonomie sporită.
”Gama Energy este cea prin care brandul Allview s-a poziționat în rândul persoanelor active, care vor să fie independente, călătoresc și vor să exploreze lucruri noi. P9 Energy S este un terminal care răspunde nevoilor clienților care sunt pasionați de selfie-uri, dar și celor care au nevoie de performanțe ridicate pentru activitățile lor și de energie continuă”, a declarat Lucian Peticilă, fondatorul Allview.
#FullEnergy
Acumulatorul P9 Energy S oferă o autonomie de până la 403 de ore în stand-by și aproape 22 de ore de convorbire. O încărcare de doar 10 minute echivalează cu 90 de minute de convorbire, 50 de minute de browsing sau peste 1760 de selfie-uri realizate.
#SuperSelfie
Camera frontală de 13MP este dotată cu LED flash care asigură selfie-uri luminoase, chiar și pe timp de noapte sau în momentele cu iluminare scăzută. Funcția de înfrumusețare a feței uniformizează culoarea pielii și accentuează detaliile care avantajează utilizatorul.
De asemenea, camera principală este tot de 13MP și este prevăzută cu PDAF (Phase Detection Auto Focus), pentru focalizare rapidă în cazul fotografiilor realizate în mișcare.
Provocarea echipei Allview a fost de a include o baterie puternică într-un body îngust, astfel ca utilizarea telefonului să fie cât mai facilă. A rezultat un design slim de doar 8,9 mm, ce este evidențiat de carcasa metalică. Grație tehnologiei InCell, touchscreen-ul este integrat în structura display-ului IPS Full HD de 5,5”, iar ecranul 2.5D este protejat de o sticlă rezistentă la zgârieturi. Pentru securitatea informațiilor, terminalul este echipat cu un senzor frontal de amprentă, rapid și ușor de utilizat.
Specificații tehnice P9 Energy S
- Procesor Octa Core, susținut de o memorie RAM 3GB și o memorie Flash 32GB
- SLOT 3 în 1: 2 sloturi pentru SIM-uri ce îți oferă conectivitate 4G Dual Mode, în ambele standarde FDD si TDD, și slot pentru card microSD
- Senzor de amprentă frontal
- Funcție telecomandă, prin aplicația Peel Remote și infraroșul integrat
- FastPass, dezvoltat împreună cu Google™ și MediaTek, pentru un sistem de operare aerisit
P9 Energy S va fi disponibil la precomandă începând de astăzi, la prețul de 1299 de lei. Mai multe detalii despre noul telefon veți găsi pe pagina de produs P9 Energy S.