Samsung a prezentat cele mai noi monitoare curbate.

Samsung a prezentat cele mai noi monitoare curbate și beneficiile pe care acestea le oferă, în cadrul evenimentului Samsung European Forum, ce a avut loc la Monaco. Evenimentul aduce împreună inginerii, cercetătorii și directorii companiei, precum și partenerii și clienții, oferindu-le cele mai noi informații despre tehnologiile dezvoltate de Samsung.

Monitoare curbate cu design elegant

Odată cu lansarea monitoarelor CF591 și CF390, Samsung își consolidează poziția de lider pe segmentul ecranelor curbate, oferind o experiență de vizualizare complexă și confortabilă. Curbura monitoarelor este de 1800R și corespunde formei naturale a ochiului uman, oferind astfel o experiență mai naturală de vizualizare.

Modelele CF591 și CF390 conțin o serie de caracteristici care contribuie la reducerea oboselii vizuale și oferă un mediu confortabil de vizionare pentru utilizatori. Fiecare ecran dispune de tehnologiile flicker free și Eye Saver care mențin intensitatea imaginii și reduc presiunea asupra ochilor utilizatorului. Tehnologia integrată AMD FreeSync și HDMI® sincronizează rata de refresh, pentru a reduce lag-ul din timpul vizionării de conținut sau din timpul jocurilor. În plus, modelele CF591 și CF390 au un unghi larg de vizualizare de 178 de grade, care le permite utilizatorilor să se bucure de o imagine clară, la cea mai bună calitate.

Noile monitoare curbate CF591 și CF390 integrează un design curbat unic cu un stativ circular, care oferă eleganță oricărui birou. Stativul completează rama argintie a monitorului CF591 și spatele alb lucios, oferindu-i un aspect elegant. Monitorul CF591 redefinește experiența de vizualizare cu un design fără ramă.

Productivitate îmbunătățită pentru monitoarele business

Monitorul Samsung UE850 UHD oferă o experiență vizuală mai clară și caracteristici ergonomice, care ajută utilizatorii să își finalizeze mai ușor sarcinile. Panel-ul folosit este PLS, astfel că modelele au fost concepute pentru a le permite utilizatorilor să vizualizeze imagini orizontale și verticale, la unghiuri de până la până la 178˚. Cu o rezoluție UHD, de patru ori mai mare decât rezoluția clasică Full HD, monitoarele oferă imagini realiste și pline de culoare.

Modelul UE850 oferă un spațiu de lucru mai confortabil, datorită unui stativ cu înălțime reglabilă și conexiunilor cu diverse dispozitive.

Monitoare cu tehnologie de încărcare wireless integrată

Având tehnologia de încărcare wireless integrată, monitorul Samsung SE370 (disponibil în variantele cu diagonală de 23,6 inci și 27 inci) oferă mai multe beneficii și un plus de confort pentru utilizatorii din mediul business. Monitorului SE370 are integrat un dispozitiv de încărcare wireless, cu ajutorul căruia utilizatorii își pot încărca telefoanele mobile compatibile cu standardele Qi. Prin integrarea mai multor porturi de încărcare într-un singur dispozitiv, monitorul SE370 le permite utilizatorilor să evite aglomerarea de pe birou, eliminând nevoia mai multor cabluri și încărcătoare.

În plus față de beneficiile aduse de încărcarea wireless, modelul SE370 include multe dintre funcțiile de vizualizare ale monitoarelor Samsung, precum modul eye-saver și funcția flicker-free. Aceste tehnologii asigură o experiență de vizualizare optimă și, în același timp, protejează ochii utilizatorilor.


Poate te intereseaza si