Luna martie marchează 1 an de când toți cei peste 700 angajați ai Adobe România lucrează de acasă. De-a lungul acestei perioade, echipele au reușit să rămână conectate datorită celor peste 70 de evenimente dedicate angajaților organizate online – workshopuri, ateliere online de hobby, team buildinguri, concursuri distractive – și celor peste 50 de sesiuni de training care au susținut dezvoltarea profesională și în pandemie.
Adaptarea la work from home a însemnat și alocarea unui buget dedicat unui spațiu de lucru corespunzător acasă, dar și timp pentru familie: 12 zile libere acordate suplimentar angajaților Adobe din toată lumea.
Experiențele angajaților s-au mutat online
Debutul crizei epidemiologice a schimbat modul de lucru al echipelor Adobe la nivel global, inclusiv al celor peste 700 angajați ai Adobe România. Deși birourile fizice ale companiei sunt închise începând cu martie 2020, angajații au continuat să interacționeze de la distanță, mutând în online momentele de conectare, schimb de idei, distracție și socializare.
Adobe România a mizat pe păstrarea unei interacțiuni continue în echipă prin întâlniri tip daily meeting, sesiuni unu-la-unu, dar și multiple All Employee Meetings, sesiuni Q&A și All Hands, pentru ca toți membri echipei să fie informați despre noutățile și deciziile privind abordarea în contextul CoVid-19 și direcțiile de dezvoltare a organizației.
În plus, echipele Adobe România au rămas conectate de-a lungul acestui an imprevizibil prin participarea la peste 70 de evenimente și experiențe online. Printre acestea s-au numărat webinarii de dezvoltare personală și hobby, team buildinguri, concursuri interne de gătit, de fotografie și nu numai, toate desfășurate online.
Suport pentru productivitate și wellbeing
Angajații Adobe din întreaga lume au primit resurse financiare pentru a-și amenaja un spațiu de lucru confortabil acasă, care să le mențină productivitatea și confortul în timpul orelor de lucru.
Aceștia au beneficiat și de fonduri alocate pentru programe de wellbeing, care au venit în sprijinul păstrării echilibrului între viața profesională și viața personală, dar și pentru a încuraja activitățile fizice și hobby-urile lor.
Programele de educație ale Adobe România continuă
În perioada martie 2020 – martie 2021, inginerii Adobe și membrii echipei Talent Acquisition au continuat să se implice în susținerea educației în tehnologie și dezvoltare de software și au participat la o serie de evenimente online, unde s-au întâlnit cu peste 2.000 de studenți.
În plus, programele de internship au continuat. Compania interacționează anual cu sute de copii, studenți și tineri din toată țara, promovând și susținând educația, dezvoltarea personală și profesională prin tehnologie. Angajații Adobe România oferă meditații, mentoship și cursuri de competențe digitale copiilor din zone defavorizate din mediul rural. Progamul funcționează de peste 6 luni.
Mai multe detalii, aici.