Anul curent reprezintă o adevărată provocare pentru domeniul retail la nivel global. Toate afacerile au fost nevoite să se adapteze pentru a supraviețui și multe magazine au ales să migreze în mediul online sau să își transforme sediile fizice și condițiile de lucru pentru a implementa măsurile necesare pentru a-și adapta facilitățile noilor restricții privind activitatea economică pe timp de pandemie. Deseori, acest lucru s-a tradus printr-o scădere dramatică a profitabilității și a performanței.
În momentul de față, companiile de retail au nevoie de o soluție pentru a monitoriza, printre altele, purtarea măștii de protecție în spațiile închise, precum și fluxul de clienți. Multe magazine au ales să transfere respectivele sarcini către angajați, însă această variantă a avut un rezultat nedorit prin expunerea sănătății personalului și disconfortul vizitatorilor. Provocarea managerilor este de a găsi și implementa o soluție eficientă și neintrusivă de monitorizare care să își justifice costul de adoptare, chiar și după ce lucrurile vor reveni la normal.
ELKO Romania propune o astfel de soluție prin intermediul tehnologiei video oferite de partenerii săi, Milestone Systems și Axis Communications. Milestone este furnizorul platformei de management video XProtect, o platformă capabilă să gestioneze sisteme de supraveghere video și, prin anumite module și extensii software, să ofere analize amănunțite pe baza acestuia. Aplicația integrează cu o compatibilitate vastă diferite echipamente de supraveghere video și oferă control de la distanță utilizatorului prin intermediul platformelor online pentru desktop și mobil.
În practică, cu ajutorul platformei Milestone XProtect și a elementelor hardware și software necesare în cadrul unei soluții pot fi numărate persoanele din magazin, se pot detecta momentele când distanțarea socială este compromisă și poate fi alertat personalul din magazin atunci când un client nu poartă mască de protecție. Cu ajutorul alertelor setate în aplicație, angajații pot fi anunțați atunci când apare o abatere de la reguli, iar aceștia vor urma protocolul necesar. Un astfel de sistem integrat este eficient și confortabil pentru toate părțile interesate. Milestone pune la dispoziție mai multe variante de buget care să acopere caracteristicile necesare și să facă posibilă adaptarea în funcție de nevoile clientului. Pentru companiile mai mici, de tip IMM, care doresc să se convingă de capabilitățile sale, compania oferă gratuit versiunea XProtect Essential+.
XProtect este un platformă versatilă la care se pot adăuga module pentru a acoperi diferite funcționalități specifice implementării. În cazul proiectelor de retail, menționăm modulul XProtect Retail care face posibilă corelarea în timp real a fluxului camerelor video cu datele financiare provenite de la casele de marcat sau bancomate. Orice incident sau tentativă de fraudă vor putea fi astfel mult mai bine documentate și soluționate în cel mai eficient mod.
Axis Communications prezintă o soluție pe partea hardware optimă pentru monitorizarea video în spațiile închise. Recent apărut pe piață, modelul AXIS M3065-V de camere tip „dome” vine cu tehnologia necesară pentru un sistem de securitate video bine pus la punct. Aceste camere au o construcție ultra-portabilă și discretă, înregistrează la calitate Full HD 1080p și pot transmite imagini clare în cadre cu luminozitate dificilă. Mai mult, camerele sunt capabile să producă analiză de date pe baza fluxului de imagine prin intermediul aplicațiilor native precum AXIS People Counter. Acest echipament poate fi integrat de asemenea și cu Milestone XProtect menționat mai sus. AXIS M3065-V este un model de buget care nu face compromisuri la calitate și performanță și este ideal pentru implementarea în magazine, recepții de hotel, în restaurante și alte spații închise.
Așadar, pe timp de pandemie, ELKO Romania vine în întâmpinarea retailerilor cu propuneri pentru a gestiona aglomerația din spațiile închise într-un mod neintrusiv și eficient. Soluțiile prezentate își păstrează utilitatea și după ce lucrurile revin la normal. Un ghid Milestone recent apărut demonstrează flexibilitatea funcțiilor unui sistem de supraveghere video modern.
Tehnologia de supraveghere video poate aduce beneficii nu doar pe planul securității, ci și în opțiunile de marketing. Un manager va putea să centralizeze date demografice, date utile despre comportamentul clienților și zonele de interes din magazin care pot ajuta la luarea deciziilor în ceea ce privește optimizarea programului angajaților, rearanjarea mărfurilor și amplasarea dinamică a ofertelor. Ghidul complet care prezintă nouă metode prin care tehnologia video ajută companiile din domeniul retail să respecte regulile împotriva Coronavirus și să optimizeze experiența oferită clienților poate fi obținut de la link.