Telekom s-a alaturat Bike2Work

Angajații Telekom au luat parte la proiectul european Bike2Work. Ideea proiectului stă la baza deplasării cu bicicleta ca mijloc de transport câtre birou.

  • Telekom Romania s-a alăturat proiectului Bike2Work și a derulat o campanie de comunicare internă prin care a promovat utilizarea bicicletei ca mijloc de transport principal către birou;
  • Implicarea Telekom în acest proiect reprezintă o continuare a acțiunilor companiei pentru reducerea emisiilor de CO2, precum și pentru încurajarea unui stil de viață sănătos pentru angajații săi.

Telekom s-a alăturat proiectului european Bike2Work care a avut ca scop principal încurajarea angajaților de a utiliza bicicleta ca mijloc de transport spre și de la locul de muncă, precum și responsabilizarea acestora față de mediul înconjurător.

„Ne dorim colegi dornici să schimbe lumea în care trăiesc, inclusiv prin alegerea unei opțiuni mai sănătoase de deplasare către birou. În fiecare an, continuăm să implementăm programe de mediu pentru toate operațiunile business-ului nostru, care ne ajută să îmbunătățim mediul în care trăim și muncim. În cadrul acestor programe, un rol important îl ocupă inițiativele interne pe care le desfășurăm constant și prin care angajații Telekom sprijină activ dezvoltarea durabilă a mediului”, afirmă Ruxandra Vodă, Director Comunicare, grupul de companii Telekom Romania.

În cadrul proiectului Bike2Work, angajații Telekom au fost încurajați să adopte un comportament responsabil față de mediul înconjurător prin utilizarea bicicletei ca mijloc de transport alternativ. În perioada 18 mai – 28 iunie s-au înscris 68 persoane care au pedalat peste 2.600 kilometri. La sfârșitul concursului, persoanele cele mai diligente au fost premiate. În urma unui chestionar intern în luna februarie 2015, la care au participat  aproximativ 500 de angajați, 20% dintre respondenți au declarat că utilizează frecvent bicicleta ca mijloc de transport către birou.

Proiectul european Bike2Work, co-finanțat de Uniunea Europeană, este derulat în România prin Asociația Green Revolution, acesta desfășurându-se în 11 state: Olanda, Germania, Danemarca, Austria, Italia, Slovenia, Marea Britanie, Franța, Croația, Malta și Bulgaria.


Poate te intereseaza si