Samsung Galaxy S6 s-a lansat în două variante noi de culori.
Sud-coreeni de la Samsung au lansat noile lor modele de Samsung Galaxy S6 la începutul lunii martie în trei variante de culori: White Pearl, Black Sapphire, Gold Platinum și cu o capacitate de memorie de: 32 GB, 64GB și 128 GB.
La câteva luni de la lansarea oficială și distribuirea modelelor către toate colțurile lumii, Samsung mai lansează două noi variante de culori – Blue Topaz (doar Galaxy S6) și Green Emerald (doar Galaxy S6 edge).
În comunicatul oficial al celor de la Samsung vizavi de noile realizări, coreenii nu au menționat vreo dată oficială de lansare și nici țările în care vor fi disponibile noile versiuni de culori ale telefoanelor, ci s-au mulțumit prin a spune doar că ele sunt disponibile „acum”. Iată cum arată noile creații:
Samsung Galaxy S6 Blue Topaz
Samsung Galaxy S6 Edge Green Emerald
Care dintre cele două culori îți place mai mult?