Trei studenți din Iași, București și Cluj-Napoca sunt câștigătorii primei ediții a Quant Olympics România, competiția în domeniul modelelor de risc de credit organizată de Deloitte România în parteneriat cu Banca Transilvania. Concursul a fost creat pentru studenții din anii I și II la programe de masterat din toată țara în domeniile data science, data mining, inteligență artificială, machine learning, statistică și econometrie, de la instituții de învățământ precum Academia de Studii Economice din București (ASE), Universitatea din București (UB), Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași (UAIC), Universitatea de Vest din Timișoara (UVT).

Alexandru Malainic, care urmează programul de master în data mining la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, Mihai Condrat, student la programul de masterat în data science la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității din București, și Claudiu Veresezan, care urmează masterul în econometrie și statistică aplicată din cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai, sunt concurenții clasați pe primele trei locuri. Câștigătorii au primit premii în bani și oportunități de angajare în cadrul Deloitte România și al Băncii Transilvania.

Concurenții au primit sarcini care simulează viața profesională reală, constând în proiectarea unui model de risc de credit care să estimeze probabilitatea clienților bancari ipotetici de a nu-și mai rambursa împrumuturile bancare, pe baza unor date furnizate de organizatori. Lucrările au fost evaluate de un juriu care a inclus experți în risc financiar din cadrul Deloitte România – Elena Grigore, Director Consultanță în Managementul Riscului, și Andrija Djurovic, Manager Senior – și experți în managementul riscului de credit din cadrul Băncii Transilvania – Annamaria Andreica-Suciu, Director Adjunct în Departamentul de Administrare a Riscurilor Financiare, Cristina Lehaci, Șef serviciu Modelare Risc de Credit și Parametrizare Provizioane Colective, și Andrei Rusu, Analist Expert Risc de Credit – Modelare Statistică.

Prin Quant Olympics, ne-am propus să ajutăm studenții să se pregătească pentru viața profesională reală și să facă primii pași în carieră, dar și să facem cunoscute provocările pe care le ridică domeniul modelelor de risc de credit. Suntem pasionați de ceea ce facem, ne extindem și reinventăm constant rolurile, de exemplu prin utilizarea de soluții tehnologice, cum ar fi aplicarea metodelor de machine learning de ultimă generație, și sperăm să inspirăm generațiile viitoare să aleagă acest domeniu profesional. Acest proiect a fost inițiat de echipa noastră de consultanță în managementul riscului specializată în sectorul serviciilor financiare și profit de ocazie pentru a felicita toți studenții care au acceptat provocarea noastră și au depus proiecte, profesorii universitari care ne-au susținut în acest demers, colegii mei care au organizat evenimentul și pentru a mulțumi partenerului nostru, Banca Transilvania, care a susținut puternic acest proiect și cu ajutorul căruia am putut pune studenții în fața unei situații care redă condițiile reale din domeniul modelelor de risc de credit”, a spus Dimitrios Goranitis, Liderul serviciilor de consultanță pentru sistemul bancar și piețe de capital, Deloitte Central Europe, care a promovat și a susținut competiția.

Un proces eficient de construire a unor modele de rating care să încorporeze variabilitatea și factorii determinanți ai riscului de credit care pot apărea în timp este fundamentul sistemului bancar modern. Acest aspect este dublat de validarea modelelor, care ne asigură că doar cele mai bune modele statistice sunt implementate în relația cu clienții noștri. Astfel, Banca Transilvania este în contact cu comunitatea academică pentru a-i oferi sprijin în adaptarea programei școlare și dorim să mulțumim profesorilor pentru sprijinul lor continuu și pentru mentoratul studenților implicați în această provocare. Pentru studenți, banca organizează programe variate de internship care le oferă oportunități tinerilor profesioniști în era digitală. Am făcut echipă cu Deloitte în acest proiect pentru a oferi studenților posibilitatea de a acumula experiență practică într-un mediu provocator, pentru a beneficia de experiența de viață reală a jucătorilor de top”, a spus Luminița Runcan, Director General Adjunct Risc, Banca Transilvania.

Concursul a avut două etape, iar opt concurenți s-au calificat în faza finală, care a inclus, pe lângă dezvoltarea unui model de risc de credit, susținerea acestuia în fața juriului și sesiune de întrebări și răspunsuri cu aceștia.


Poate te intereseaza si