Zenfone selfie

Asus lansează ZenFone Selfie, smartphone-ul cu două camere foto de 13 MP.

Noul ZenFone Selfie a fost prezentat azi la evenimentul Computex Taipei, alături de ZenWatch 2 şi noua serie ZenPad.

ZenFone Selfie are majoritatea caracteristicilor de la ZenFone 2, dar a primit îmbunătăţiri la partea de selfie.

Începand cu elementele de bază, ZenFone Selfie este similar cu ZenFone 2, oferind acelaşi design general, dar având o gamă de culori mai veselă. Telefonul are un display de 5,5 -inch Full HD, procesor Snapdragon 615 (64 – bit , octo -core ) , 2GB sau 4GB de RAM și 16, 32 sau 64 GB de memorie interna.

ZenFone Selfie are camera principală şi cea de selfie de 13 MP, ambele au dual-tone LED. Camera de pe spate are un obiectiv f 2.0 şi este echipată cu sistem de auto-focus – asistata laser, precum camera de la LG G4. În schimb, camera foto frontală are obiectiv de f 2.2 cu un unghi de vizualizare de 80 de grade.

Ca orice telefon selfie, ZenFone Selfie are un mode care “înmoaie caracteristicile faciale, subţiază obrajii și intensifică tonusul pielii pentru a adăuga vibraţia în timp real” . Există şi un mod “panorama selfie”, care lipeşte mai multe fotografii şi e ideal pentru selfie-ul de grup.

Disponibil în culorile cyan, roz şi alb, telefonul va veni şi cu un accesoriu opţional, numit Swing, care te ajută să faci selfie-ul perfect şi înlocuieşte enervantul selfie stick. Asus nu a dezvăluit care va fi preţul telefonului şi când va apărea pe piaţă.


Poate te intereseaza si