Compania Allview a lansat gama de tablete VIVA LTE, primele dispozitive sub brand românesc care permit navigarea pe Internet la viteze 4G.

„Odată cu dezvoltarea tehnologiei 4G dorim să oferim consumatorilor de tehnologie mobilă și tablete care să le permită navigarea pe internet la viteze superioare. Fiecare categorie de varstă are așteptări diferite de la device-uri.

Tocmai de aceea, fiecare model din gama VIVA LTE a fost atent dezvoltat astfel incât să răspundă așteptărilor fiecărui segment de consumatori”, a declarat managerul general al companiei, Lucian Peticilă.

Ce caracterizează tabletele Viva H7 LTE, Viva H8 LTE și Viva H10 LTE este conectivitatea 4G integrată. Performanța ridicată a procesoarelor Quad Core cu frecvența de 1,5 GHz, soluția grafică imbunătățită Mali T760 MP2, memoriile RAM de 1 GB și sistemul de operare Android 4.4.4. Kit Kat sunt dovezi clare ale performanțelor acestor tablete.

Display-urile device-urilor sunt de tip IPS OGS, cu dimensiuni de 7 inchi, 8 inchi si 9,7 inchi.

Cele 3 tablete dispun de câte 2 camere foto/video. Pentru transfer de fișiere, tabletele pun la dispoziția consumatorilor funcțiile Bluetooth și Wi-Fi Direct.

Utilizarea sistemelor de navigație GPS și Glonass asigură o localizare mult mai precisă în timpul deplasărilor. Afișajul poate fi personalizat cu ajutorul funcției Mira Vision, prin care se pot seta luminozitatea, claritatea, contrastul și intensitatea culorilor.

Funcția de control prin gesturi permite schimbarea melodiilor, reglarea luminozității și inchiderea aplicațiilor prin mișcări simple ale degetelor pe ecran.

Tabletele din gama LTE sunt disponibile începând de  marţi pe bază de precomandă la preţul de 599 lei pentru Viva H7 LTE, 849 lei pentru Viva H8 LTE si 999 lei pentru Viva H10 LTE, iar livrările vor fi făcute începând cu data de 20 decembrie 2014.

Allview VIVA LTE


Poate te intereseaza si