Xperia E4 este noul telefon midrange a celor de la Sony.
Sony a anunțat oficial telefonul midrange, Xperia E4, care vine cu niște specificații interesante.
Cu toate că Xperia E4 nu a beneficiat de o lansare cu prea mult fast, noul telefon al japonezilor, vine cu niște specificații tehnice de bun simț.
Dacă ne raportăm la Sony Xperia E3, Sony nu aduce prea multe schimbări. Ce îl face mai deosebit pe Sony Xperia E4 față de precedentul Sony Xperia E3 sunt – zoom optic 4x și autonomia bateriei mult mai mare, care poate ajunge și la 2 zile.
Anunțat oficial la Londra, Sony Xperia E4 este noul telefon din categoria midrange care vine cu un display de 5 inch, un procesor quad-core MediaTek MT6582 de 1,3 GHz, la care se adaugă 1 GB memorie RAM plus capacitatea de memorie internă de 8GB care poate fi extinsă până la 32 GB cu ajutorul unui card microSD.
Spre deosebire de componentele prezentate mai sus care nu sunt cele mai performante, autonomia bateriei ar putea fi punctul forte a acestui telefon, ea fiind de 2300 mAh și care, potrivit celor de la Android Central, ar ține aproximativ 2 zile.
Când vine vorba de poze făcute cu Sony Xperia E4, camera principală este de 5 MP iar cea secundară 2 MP.
Ne așteptăm ca Sony Xperia E4 să fie prezentat la Mobile Word Congress, ce va avea loc pe 1 martie, la Barcelona.
Ce părere aveți de specificațiile tehnice ale midrange-ului Sony Xperia E4?