Samsung a bătut Apple la capitolul vânzărilor de smartphone-uri. Compania din Coreea de Sud a expediat la nivel mondial mult mai multe telefoane decât Apple.
Potrivit unor date publicate de Strategy Analytics, Samsung a înregistrat o creştere anuală de 21% la transporturile de telefoane la nivel global. În doar primele trei luni ale anului 2015 au expediat 15345 milioane de unităţi.
Samsung a exportat 83.2 milioane de smartphone-uri în întreaga lume, deţinând astfel 24% din cota de piaţă din primul trimestru al anului, în timp ce Apple a expediat doar 61.2 milioane de smartphone-uri, care reprezintă numai 18% din cota de piaţă.
Următoarele două locuri, la o distanţp considerabilă, sunt ocupate de Lenovo-Motorola şi Huawei.
Cu toate că ocupă primul loc la transporturi de telefoane, Samsung abia îşi revine după o perioadă foarte dificilă. A atins 24% din cota de piaţă, dar cu un an în urmă înregistrase 31%, deci teoretic a scăzut în vânzări.
Samsung trebuie să facă unor mari provocări în Asia unde Apple se bucură de mare succes, iar Xiaomi prinde din ce în ce mai mult avânt. Cu toate că a expediat cele mai multe telefoane, asta nu înseamnă că se vor şi cumpăra toate dispozitivele. S-a mai întâmplat ca Samsung să producă şi să îmbarce mai multe telefoane decât era cererea de pe piaţă.