Apple a lansat ieri seară mult așteptatul Apple Watch.
Apple a prezentat luni, la San Francisco, noul ceas inteligent Apple.
Apple Watch va fi disponibil începând cu 24 aprile în mai multe variante şi la preţuri diferite. Un ceas poate să coste între 349 şi 10.000 de dolari.
Cel mai ieftin ceas este cel de 38 de mm şi poate fi achiziţionat la preţul de 349 de dolari, iar modelul de 42 de mm va costa 399 de dolari.
Dacă vă doriţi ca ceasul inteligent Apple să fie din fier atunci trebuie să scoateţi mai mulţi bani din buzunar fiindca acesta costă între 549 şi 1.049 de dolari, preţul variază în funcţie de cureaua pe care v-o alegeţi. Modelul de 42 de mm va costa cu 50 de dolari mai mult.
Pentru cei care îi ţine buzunarul, Apple a creat şi un ceas inteligent de lux, care se numeşte Apple Watch Edition şi este din aur. Preţul acestui dispozitiv poate să sară de 10.000 de dolari.
Curelele vând separat şi preţul depinde de ce model vă alegeţi. Dacă mergeţi pe varianta sport, aceasta costă 49 de dolari, cureaua din piele costă peste 150 de euro, iar cea din oţel inoxidabil ajunge la 449 de dolari.
Apple Watch are Digital Touch, care permite utilizatorului să deseneze pe ecran şi să trimită imagini unui prieten care are Apple Watch. Utilizatorii pot să răspundă la apeluri sau la mesaje direct de pe ceasul inteligent.
Apple Watch este focusat şi pe fitness. Dacă stai jos de prea mult timp, ceasul îţi reaminteşte că este timpul să te ridici. Dispozitivul are o aplicaţie care îi poate ajuta foarte mult pe sportivii de performanţă. Aceasta îi monotorizează atunci când aleargă, fac ciclism sau cardio la sala de sport.
Apple Watch va fi pus în vânzare pe 24 aprilie şi va fi disponibil în ţări precum China, Hong Kong, Franţa, Japonia şi SUA. Ceasul va fi disponibil în precomandă din 10 aprilie.