Site icon Stiri IT si noutati din domeniul tehnologic – Mobile247

Monitorul care ne prezintă divertisment la cele mai mici detalii

Divertisment la cele mai mici detalii – AOC lansează monitorul WQHD de 27”.

Indiferent că dorești să îți alegi un monitor care să facă față  nopților tale de gamming intens sau serilor în care alegi să te uiți la film pe bandă rulantă, noul montior WQHD de 27″ poate fi alegerea. Chiar și utilizatorii din mediul business se bucură de beneficiile monitorului de 27”, atunci când lucrează cu aplicații ce necesită mai multe ferestre deschise sau când editează imagini cu rezoluție mare.

Claritate, viteză, dimensiuni impresionante

Monitorul WQHD de la AOC, Q2778VQE, dispune de un panou TN de 68,6 cm (27”), cu un format al imaginii de 16:9, unghiuri largi de vizualizare (170° orizontal / 160° vertical) și o rezoluție de 2560 x 1440 pixeli. Astfel, pasionații de gaming se pot bucura de imagini mai bogate în detalii, comparativ cu monitoarele standard Full HD. Mai mult, timpul de răspuns de numai 1 ms elimină efectul de ghosting, oferind utilizatorilor o experiență fără cusur. Monitorul include și un DisplayPort, ce permite un transfer rapid al datelor, chiar și în cazul imaginilor cu o rezoluție mare.

Utilizatorii din mediul profesional se pot bucura de un plus de productivitate, datorită numărului ridicat de pixeli de care dispune modelul Q2778VQE. Astfel, multiple aplicații pot fi deschise și pot rula în același timp, facilitând lucrul simultan pentru diferite sarcini. Mulțumită dimensiunii generoase a ecranului, de 68.6 cm (27”), conținutul este suficient de mare pentru a fi recunoscut fără probleme. De asemenea, monitorul oferă un avantaj în timpul utilizării aplicațiilor precum programele de design  grafic, care sunt afișate la o rezoluție mărită.

Fotografii pot aduce la viață imaginile, datorită detaliilor deosebite, și pot edita micile imperfecțiuni, fără a fi nevoie să mărească imaginea la fel de mult ca în cazul ecranelor cu o rezoluție mai mică. Luminozitatea monitorului de 350 cd/m² face ca imaginile sau orice conținut afișat să fie chiar mai clar.

Versatilitate și eficiență

Pentru a oferi utilizatorilor mai multe opțiuni pentru conectivitate, monitorul AOC Q2778VQE dispune de conectori DisplayPort, HDMI, DVI și D-Sub. Astfel, sunt eliminate potențialele probleme de conectare a consolelor de joc, dar și mai multe computere în același timp.

Performanța monitorului nu afectează sustenabilitatea acestuia. Modelul AOC Q2778VQE beneficiază de soluții software inteligente, precum Eco Mode și e-Saver, ce ajută la reducerea consumului de energie. Aceste funcții contribuie la îndeplinirea celor mai stricte standarde de mediu, precum EnergyStar 6.0 şi TCO 6.0.

Monitorul va fi disponibil începând cu luna martie, la prețul recomandat de 1899 lei.

Exit mobile version