Dacă Samsung S5 ne-a uimit cu o baterie cu autonomie mare, nu se poate spune același lucru și despre Samsung Galaxy S6. Se pare că acesta va avea o baterie mai mică.
Mai este foarte puţin până când Samsung îşi va lansa noile flagship-uri la Barcelona! Pe 1 martie, vom afla cum o să arate şi cât sunt de performante telefoanele Samsung Galaxy S6.
Până atunci însă, în presă au apărut mai multe informaţii despre caracteristicile smartphone-ului. Cât sunt de adevărate vom ştii abia pe 1 martie când Samsung Galaxy S6 va fi prezentat!
Recent, s-a aflat că telefonul va avea o baterie de 2.600 mAh, cu 200 mAh mai mică decât bateria predecesorului său, Galaxy S5, care are 2.800 mAh. Dacă informaţia se va dovedi a fi adevărată, ar fi grozav! Samsung Galaxy S6 are, oricum, un procesor care se “împacă” foarte bine cu bateria, este vorba despre noul Exynos 7 Octa.
Deşi trendul este de a creşte mărimea bateriei de la generaţie la generaţie, Samsung a considerat că cei 2.600 mAh sunt suficienţi. Probabil şi din cauză că sud-coreenii au dorit ca smartphone-ul să fie din metal şi să fie foarte subţire, ori cu o baterie mai mare acest lucru poate nu ar fi fost posibil.
Chiar dacă va avea baterie mai mică, acest lucru nu trebuie să te îngrijoreze! Galaxy S6 se va putea încărca wireless şi nu o să rămâi fără baterie în timpul zilei.
Galaxy S6 va avea touchscreen de 5.1-inch QHD Super AMOLED, 3GB RAM, camera principală de 16MP, cu OIS.