Clona telefonului iPhone, bazat pe Android, va costa numai 115$.
În fiecare an, cei de la OEM lansează telefoane pe piaţă care imită la perfecţie designul iPhone-ul. Chinezii s-au întrecut însă pe sine cu noul model Gold-East, care este cea mai bună clonă pe care o vei vedea vreodată!
Din faţă, nu ai absolut nicio şansă să faci deosebirea între Gold – East MS937 şi un iPhone 6. Dacă te uiţi însă cu atenţie, vei observa de la buton la buton că ceva le deosebeşte. În timp ce butonul de HOME este o reminiscenţă a butonului Touc ID de la iPhone, acesta nu are un contur argintiu sau auriu. Asemanările dintre cele două telefoane dispar când sunt comparate din lateral sau din spate.
Potrivit Business Insider, telefonul Gold-East MS937 va costa numai 115$. Are un display cu rezoluţia de 720p, 5 inch, procesor octa-core de la MediaTek, 1 GB RAM, 8 GB memorie internă şi o cameră principală de 5 MP.
OEM nu este singura companie care a copiat designul iPhone-ului, Huawi, Lenovo şi Xiaomi au făcut-o şi ele, dar Gold-East MS937 seamănă cel mai bine.