Primul iPhone

Anul acesta se împlinesc 8 ani, de la evenimentul în care Steve Jobs a lansat primul model de smartphone, iPhone 2G produs de Apple.

Nu mai este pentru nimeni un secret, faptul că în urmă cu 8 ani de zile, gigantul Apple a lansat cel mai revoluționar telefon. Până atunci, majoritatea consumatorilor de telefoane mobile, erau posesori de telefoane cu sistem Symbian, iar practic Nokia nu avea un adevărat rival. Piața de aplicații aproape era inexistentă iar principalele personalizări pe care le puteai face erau fie să îți schimbi temele sau ring-tone-urile polifonice sau chiar nou lansatul ringtone MP3.

Odată cu iPhone, piața telefoanelor mobile a cunoscut o adevarată creștere, utilitatea de a accesa internetul și de a utiliza un display touch-screen era incredibilă.

Chiar dacă nu a trecut mult timp iar cei din piată au reușit sa prindă din zbor trendul, singurul mare pierzător a fost Nokia. Samsung, Sony sau HTC au lansat produse ce s-au bucurat de succes.

Doamnelor și domnilor, va invităm sa vă luati popcornul și să urmăriți evenimentul complet la care a fost lansat primul iPhone, modelul 2G.

Lansare iPhone 2G

Putem observa în imagini un Steve Jobs mult mai sănătos și mai bine făcut decât în ultimii ani de viață. Suprizător sau nu, primul iPhone prezentat publicului nu era chiar cel mai reușit. Acesta putea să execute anumite task-uri, iar dacă ordinea sau durata de folosire se schimba fată de ce era stabilit, acesta inevitabil nu mai funcționa.

Dacă ne raportam la momentul actual, întreaga piață a dispozitivelor mobile a crescut enorm, retelele sociale joacă și ele un rol important în această evolutie.

Predicția noastră este ca viitorul o sa fie al dispozivelor mobile, chiar dacă tabletele nu au o parte importană din dispozivele ce accesează internetul, phablet-urile cât si telefoanele normale smart joacă un rol important în vietile tuturor

Ce parere ai despre evoluția telefoanelor mobile smart, de la primul iPhone din 2007, până în prezent?

 

Poate te intereseaza si