O companie din Israel a realizat o tehnologie prin care un telefon mobil poate fi încărcat în câteva secunde, iar o mașină electrică în câteva minute.
Specialiștii de la StoreDot au dezvoltat o baterie care poate absorbi și stoca o cantitate foarte mare de energie în scurt timp.
De fapt, ea funcționează ca un burete foarte dens ce absoarbe energia electrică și o păstrează.
Inovația se bazează pe crearea de “nanogranule”, pe care StoreDot le descrie ca molecule de peptide bio-organice.
Actualul prototip este mult prea mare pentru un telefon mobil, dar compania estimează că va putea lansa pe piață până în 2016 o baterie subțire care să poată încărca un smartphone în doar 30 de secunde.
Invenția ar putea revoluționa două dintre cele mai importante domenii, smartphone-urile si mașinile electrice, care se află într-o continuă expansiune.