Dacă ar fi să facem o listă cu top 3 cele mai bune telefoane ale anului 2014, unul dintre locuri ar fi ocupat de telefonul produs de taiwanezii de la HTC – One M8.
Cu toții știm că într-o jumătate de an, maxim un an, un smartphone intră deja în categoria telefoanelor demodate, tocmai din acest motiv, HTC lucrează deja la un predecesor a lui HTC One M8 și anume – HTC One M9.
Se speculează faptul că noul HTC One M9 ar putea fi lansat tot spre sfârșitul lunii martie, așa cum a fost lansat și HTC One M8, după Mobile Word Congress, care în 2015 va avea loc între 2-5 martie.
Până acum tot ce știm despre HTC One M9 este legat de display care va avea 5,2 inch, cu o rezoluție Quad HD, la fel ca la Samsung Galaxy Note 4, Nexus 6 sau LG G3. Procesorul ar putea fi unul Snapdragon 805 care să ruleze pe 64 biți, cu 3GB memorie RAM.
Pentru că HTC One și HTC One M8 au camere de fotografiat de 4 MP, este posibil ca noul HTC One M9 să aibă o cameră mult mai performantă, cu mai mulți megapixeli, o durată mai mare de viață a bateriei și o carcasă rezistentă la apă.
Deocamdată însă, cei de la HTC nu au oferit nicio informație clară cu privire la HTC One M9.
Galerie foto cu un concept interesant pentru M9