Site icon Stiri IT si noutati din domeniul tehnologic – Mobile247

TP-LINK lansează Archer C20i – eleganță și performanță fără compromisuri

TP-LINK lansează Archer C20i, router-ul care îmbină design-ul elegant  cu performanţele Wi-Fi din standardul 802.11ac.

TP-LINK, producător de echipamente de networking și lider mondial pe segmentul routerelor wireless, lansează în Romania noul router Archer C20i bazat pe următoarea generație de tehnologie Wi-Fi, 802.11ac. Noul router se adresează celor care pun accent, pe lângă funcţionalitate şi pe design-ul deosebit al gadget-urilor.

Noul standard 802.11ac oferă viteze wireless de trei ori mai mari şi măsuri de securitate îmbunătăţite faţă de standardul 802.11n, fiind ideal pentru realizarea unei reţele multimedia foarte rapide și pentru eliminarea blocajelor cauzate de echipamentele care necesită o bandă mai largă de acces la Internet.

Cu viteza wireless de 433Mbps în banda de frecvență liberă de 5GHz și 300Mbps în banda de frecvență de 2,4GHz, TP-LINK Archer C20i oferă flexibilitatea a două rețele dedicate și asigură cele mai bune performanțe wireless. Aplicațiile simple, precum trimiterea e-mailurilor sau navigarea pe Internet, pot folosi banda de frecvență de 2,4GHz, în timp ce aplicațiile care necesită bandă mare, precum jocurile online sau streamingul video HD, pot folosi banda de frecvență de 5GHz. Mai mult, toate aceste aplicaţii pot funcţiona simultan fără să apară blocaje sau întârzieri.

Archer C20i a fost conceput pentru a avea un aspect contemporan şi pentru a se integra în decorul oricărui spațiu de locuit modern. Eliminarea antenelor externe pentru a obţine un design elegant nu afectează însă acoperirea oferită de router. Noul dispozitiv are la bază o tehnologie avansată care asigură un semnal wireless excelent în toate direcțiile, fără întreruperi. Acoperirea este la rândul său îmbunătățită, vitezele crescute menţinându-se şi pe distanțe mai mari, semnalul fiind suficient de puternic pentru a acoperi întreaga casă sau birourile cu suprafețe generoase.

Portul USB multifuncțional permite partajarea de imprimante, documente și fișiere media în întreaga rețea locală sau chiar și la distanță folosind funcțiile de server FTP incluse. În plus, pe lângă instalarea simplă, noul router TP-LINK Archer C20i oferă funcţii avansate de control parental, cu ajutorul cărora părinții sau administratorii de rețea pot stabili politici de restricționare pentru copii sau personal.

TP-LINK Archer C20i va deveni disponibil în oferta magazinelor de specialitate din octombrie cu preţuri începând de la 185.65 lei.

Pentru mai multe informaţii despre TP-LINK şi produsele nou lansate, vizitaţi pagina www.tp-link.ro.

Exit mobile version