În mai puțin de o lună, mai exact pe 8 octombrie, la New York, taiwanezii de la HTC își vor lansa pe piață noile produse, în frunte cu un nou smartphone – HTC Eye.
HTC va prezenta noi produse, iar Bloomberg notează că ar trebui să ne așteptăm la un smartphone și o cameră de acțiune care să provoace GoPro.
HTC Eye este un smartphone despre care se vorbește tot mai mult pe contul de Twitter a celor de la upleaks.
Potrivit postării lor, HTC Eye va avea un ecran de 5,2 inch full HD, va folosi un procesor Snapdragon 801, unul dintre cele mai bune și cel mai probabil va fi smartphone selfie centric. Nu se știu alte dotări tehnice, dar am putea vedea o nouă alternativă mai accesibilă la HTC One (M8), care să fie oferită și cu Windows Phone. Postarea de pe Twitter nu este însoțită de vreo imagine cu telefonul.
Cu un așa nume nu ne putem gândi decât la un selfie phone, cu opțiuni speciale de captură foto cu cameră frontală și eventual și blitz frontal.