250.000 de lei pentru dotarea bibliotecilor școlare în proiectul inițiat de Libris și susținut de Salvați Copiii
Libris lansează a patra ediție a proiectului CarteTeca, concursul prin care unitățile de învățământ din toată țara pot câștiga cărți pentru biblioteca proprie. Fondul de carte alocat actualei ediții este în valoare de 250.000 de lei, prin care vor fi dotate 50 de biblioteci. Aplicațiile se pot depune până pe 31 octombrie, iar noutatea acestei ediții vine din faptul că 5 dintre premii vor fi acordate pe baza votului publicului.
Înscrierile proiectelor pentru ediția a 4-a a proiectului CarteTeca au loc în perioada 17 octombrie – 31 octombrie 2021. Voturile se pot acorda până pe 8 noiembrie.
CarteTeca este un proiect inițiat de Libris, și implementat cu sprijinul Salvați Copiii, care vizează dotarea bibliotecilor unităților de învățământ cu titluri actuale, care să atragă spre lectură copiii, indiferent de vârstă. Proiectul este destinat atât școlilor care dispun deja de o bibliotecă, unde se va întineri stocul de carte cu volume atractive şi actuale, cât şi celor care nu dispun de o bibliotecă funcţională, însă aplicanții demonstrează că există interes pentru lectură.
În primele 3 ediții, în cadrul proiectului CarteTeca au fost dotate 149 de biblioteci școlare, în care au ajuns 14.773 cărți în valoare totală de 378.000 lei.
Considerăm că orice investiție în cultură trebuie să se întoarcă în educație și acesta este motivul pentru care o parte din profitul nostru este alocat proiectului CarteTeca. Cărțile reprezintă una dintre cele mai importante legături ale copiilor cu educația, deschid calea către cunoaștere, iar la nivelul întregii țări știm că există o mulțime de cadre didactice, și nu numai, care inspiră și aduc mai aproape copiii de lectură. Acestea merită recunoașterea eforturilor depuse, precum și un sprijin activ prin oferirea mijloacelor necesare pentru a susține educația cu ajutorul cărților, a precizat Laura Țeposu, CEO Libris.
Înscrierea în concurs poate fi făcută de un cadru didactic, de personalul auxiliar (didactic şi nedidactic) sau de un reprezentant al Asociaţiei de Părinţi. În evaluarea aplicaţiilor se va ţine cont de numărul de elevi înscrişi în unitatea de învățământ beneficiară, de fondul de carte prezent al bibliotecii, de frecvenţa şi volumul cu care se împrumută cărţi. De asemenea, un punct important în evaluarea aplicațiilor îl reprezintă planul de activităţi prin care este încurajată și stimulată lectura.
Premii CarteTeca editia 2022
Cărţile vor fi alese de către reprezentanții unităților de învățământ câștigătoare, potrivit nevoilor specifice, și vor fi alocate către 50 de biblioteci școlare câştigătoare, astfel:
– 5 premii a câte 10.000 de lei fiecare, acordate în funcție de Votul Publicului
– 45 de premii în valoare totală de 200.000 de lei, repartizare astfel:
- 8 premii în valoare de 10.000 Lei
- 9 premii în valoare de 5.000 Lei
- 3 premii în valoare de 4.000 Lei
- 9 premii în valoare de 3.000 Lei
- 8 premii în valoare de 2.500 Lei
- 8 premii în valoare de 2.000 Lei
Bugetul proiectului CarteTeca din acest an este susținut din fonduri provenite din trei surse: fonduri asigurate din profitul Libris, fonduri din donațiile clienților de pe Libris.ro în cadrul proiectului cu Salvați Copiii, și donație a companiei brașovene Qualis.
”Accesul la educație înseamnă și posibilitatea, pentru fiecare copil, de a putea citi cărți care să-l pasioneze, să îi deschidă mintea și prin asta să beneficieze de puterea cunoașterii. Cartea nu ar trebui să fie un privilegiu, ea este parte din dreptul egal la educație. Ne bucurăm să fim parte din acest proiect” – Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Responsabilitatea apropierii noilor generații de carte ne aparține tuturor, ca societate, și cred că este datoria fiecăruia dintre actorii din piața de carte să deschidă calea pentru a susține educația prin lectură. Este și unul dintre motivele pentru care în ediția din acest an am decis să implicăm și publicul, dar și să invităm alte companii să se alăture demersului nostru. Qualis a dat curs invitației ca susținător al CarteTeca și astfel putem oferi premii mai consistente, care se traduc într-un număr mai mare de volume acordate celor 50 de instituții câștigătoare –a precizat Laura Țeposu.
Votul publicului va putea fi exprimat online, pe pagina dedicată concursului, în perioada 1-8 noiembrie. Lista completă a donațiilor și a beneficiarilor proiectului CarteTeca 2022 va fi publicată pe 15 noiembrie 2022. Mai multe detalii, alături de formularul de înscriere, sunt disponibile pe https://www.libris.ro/lp/carteteca.