Orange România, în parteneriat cu Fundația Orange și Simplon România, lansează cea de-a IX-a ediție a programului de educație digitală SuperCoders, dedicat copiilor cu vârste între 10-14 ani, pasionați de tehnologie. Aceștia vor participa la ateliere susținute de mentori experimentați, precum și la webinare cu unii dintre cei mai îndrăgiți influenceri. În același timp, vor avea șansa de a câștiga premii atractive, dar și unul dintre cele 50 de locuri din cadrul Academiei SuperCoders.

Ediția de anul acesta se desfășoară în perioada octombrie 2022 – aprilie 2023 și cuprinde cele trei etape consacrate: Caravană, Competiție națională și Academie, fiecare având un rol important în dezvoltarea de abilități și competențe profesionale necesare copiilor pentru viitor.

„Obiectivul pe care Orange și l-a asumat ca parte a Strategiei #OrangeForward este de a face România mai puternică prin digitalizare. Astfel, educația digitală ocupă un rol central în activitatea pe care o realizăm, fiind o prioritate pentru Orange, precum și pentru Fundația Orange, care se alătură programului SuperCoders. Având acest țel comun, ne dorim să sprijinim cât mai mulți copii pasionați de tehnologie, să-i încurajăm să-și dezvolte abilitățile și creativitatea prin joacă, în timp ce dobândesc competențe care să-i ajute într-o lume în care tehnologia se dezvoltă rapid”, a declarat Veronica Dogaru, Corporate Communications & CSR Director, Orange România.

Caravana, prima etapă a programului, ce are loc în perioada octombrie-noiembrie 2022, reprezintă o serie de ateliere în cadrul cărora participanții vor învăța de la mentorii Simplon România bazele programării în Scratch, limbajul de programare vizuală pentru copii. În plus, zzAndrei și Karinul le vor împărtăși noutăți de game design, vlogging și tehnologie printr-o serie de webinare live transmise pe canalul YouTube Orange România.

În același timp, în agenda ediției 2022 a SuperCoders vor fi incluse ateliere online și offline pilot pentru elevi și profesori din cadrul unor școli parte din programul Digitaliada, implementat de Fundația Orange.

„Ne alăturăm demersurilor Orange România și aducem expertiza Digitaliada mai aproape de SuperCoders, prin implicarea profesorilor și a școlilor din program în cadrul unor ateliere pilot dedicate. Ne dorim să oferim alternative de învățare și experimentare adaptate nivelului de înțelegere al copiilor, complementare metodelor de lucru interactive și conținutului digital educativ la care au deja acces prin intermediul Digitaliada”, a spus Ovidiu Ana, Director Executiv, Fundația Orange România.

 Pentru a se înscrie în Competiția Națională SuperCoders, a doua etapă a programului SuperCoders, copiii trebuie să creeze o poveste interactivă. În baza noțiunilor pe care le-au dobândit în cadrul atelierelor de Scratch și mizând pe creativitate, aceștia trebuie să-l ajute pe supereroul Coder, personajul principal al programului, să ducă la bun sfârșit o nouă misiune, ce vizează consumul responsabil de resurse.

Premiile pe care le pot obține sunt reprezentate de 50 de locuri în Academia SuperCoders, precum și de tablete iPad și căști Apple AirPods. Înscrierile în competiție sunt deschise până în data de 20 noiembrie, ora 23:59. Mai multe detalii sunt disponibile aici.

Ultima etapă a programului SuperCoders, Academia, reprezintă o experiență amplă și avansată de programare pentru cei mai talentați 50 de copii. Pentru o perioadă de 12 săptămâni, ianuarie-aprilie 2023, în cadrul a 12 întâlniri online, acești vor învăța noțiuni de Web Development (HTML & CSS).

Mai multe detalii despre ediția SuperCoders 2022, calendarul activităților, înscrieri și concurs sunt disponibile în cadrul platformei #PentruMâine.


Poate te intereseaza si