BeeFast, un start-up tech de curierat super rapid, a crescut de la 16 livrări/zi la începutul lui 2020 la un maxim de 580 livrări/zi spre finalul anului. 65% din cifra de afaceri a fost generată de clienții pe care BeeFast i-a trecut gratuit din offline în online, în perioada pandemiei.
BeeFast a început 2020 ca o soluție de livrări rapide B2B și B2C, dar noul context socio-economic generat de debutul pandemiei a accelerat dezvoltarea proiectului celor 4 antreprenori fondatori către oferirea unei infrastructuri digitale cu sistem integrat de plată și livrare a comenzilor pentru magazinele offline. Astfel, pe parcursul a 9 luni din 2020, BeeFast a mutat în online peste 100 de business-uri, din domenii precum HoReCa, cosmetice, flori sau îmbrăcăminte.
Tendința generală către eCommerce a dus la creștere accelerată a numărului comenzilor zilnice, care au crescut de la o medie de 16 livrări/zi în ianuarie 2020 la o medie de 211 livrări/zi la mijlocul anului, respectiv 338 livrări/zi la finalul anului. Astfel, în 2020, cei peste 1.200 de livratori înregistrați pe platforma BeeFast au onorat peste 66.500 de comenzi, care au generat afaceri de 320.000 de euro, de 3 ori mai mari față de estimările de la începutul anului.
Timpul mediu de livrare în 2020: 55 de minute.
Printre factorii diferențiatori și motoarele de creștere, în afara serviciilor integrate oferite, s-au numărat ușurința utilizării aplicației – nu este necesară printarea unui AWB, ca în cazul serviciilor clasice de curierat -, dar și rapiditatea ridicării și livrării comenzii, în maxim 2 ore de la ridicare. Prin intermediul platformei digitale cu geolocalizare, curierii sunt repartizați în funcție de proximitate, în momentul în care comanda este confirmată, fără a fi necesară o acțiune suplimentară din partea celui care a plasat comanda, persoană fizică sau juridică.
Accelerarea businessului a fost o provocare pentru noi și continuă să fie, odată cu noile direcții pe care le dezvoltăm: de la găsirea livratorilor, până la menținerea promisiunii de livrare în maximum două ore de la confirmarea comenzii, acoperirea unei zone cât mai mari de preluare și livrare, conform solicitărilor și până la adaptarea opțiunilor din spatele platformei astfel încât integrarea businessurilor și experiența clienților să fie cât mai eficiente și productive, a precizat Cristian Grozea, unul dintre cei 4 fondatori și CEO BeeFast.
Cine și unde se livrează super-rapid
Cele mai dinamice zone de livrare au fost, în 2020, sectoarele 1, 2 și 3, iar cea mai aglomerată lună din punct de vedere al comenzilor a fost noiembrie, pe fondul Black Friday și apropierii de luna decembrie. Cele mai neobișnuite locații de unde s-au ridicat sau livrat produse au fost Aeroportul Otopeni, Aeroportul Băneasa, Palatul Parlamentului, Guvern.
Cele mai active businessuri sunt restaurantele, cafenelele, florăriile, dar și băcănii, magazine alimentare și de băuturi, magazine de jucării, farmacii, magazine de haine și încălțăminte. În top cele mai livrate produse la nivel de București și Ilfov se află: produsele horeca – pește, burgeri, sushi, pizza – dar și flori, cărți, bijuterii și cadouri între colegi.
Pentru 2021, BeeFast își propune să continue direcția de dezvoltare de infrastructură digitală, vizând o creștere semnificativă în segmentul clienților non-food prin implementarea în aplicație de noi facilități, dar și a clienților persoane fizice. În cazul celor din urmă, fondatorii BeeFast își propun să lanseze anul acesta o aplicație dedicată care să simplifice procesul de comandă și care să vizeze livrare ultra-rapidă.
Orientarea către online a românilor și felul în care clienții și-au schimbat comportamentul de consum determină o creștere constantă a interesului pentru servicii integrate, eficiente, rapide. Și nu vorbim doar de București, ci și de orașele cu o dinamică similară din țară, unde avem solicitări de extindere și spre care ne vom orienta în 2021, a mai precizat Cristian Grozea.
Astfel, pentru anul în curs BeeFast își propune să se extindă la nivel național, vizând 9 orașe, pe lângă București și Ilfov, unde activează în prezent. Acestea sunt: Iași, Constanța, Sibiu, Cluj-Napoca, Craiova, Pitești, Brașov, Timișoara, Galați.