Axis Communications, lider global în echipamente video de rețea, a anunțat lansarea primei sale soluții cu cameră Body Worn (purtată pe corp), care este destinată utilizării de către organele de aplicare a legii și agenții de securitate privată. Soluția, care include o cameră robustă, o stație de andocare și un controler de sistem, a fost concepută pe o arhitectură de sistem deschisă, care va permite integrarea cu alte sisteme de gestionare video (VMS) și sisteme de gestionare a dovezilor (EMS), inclusiv cu cele furnizate de compania Axis. Drept urmare, această soluție este cea mai flexibilă din lume și sporește valoarea investițiilor software deja existente.
Beneficiile camerelor Body Worn în ceea ce privește înregistrarea dovezilor, descurajarea comportamentelor infracționale și instruirea ofițerilor și personalului de securitate sunt bine cunoscute în sectorul de aplicare a legii, fiind recunoscute tot mai mult și în industria securității private. Compania Axis este deschizătoare de drumuri și lider în domeniul tehnologiei de supraveghere video, având peste 30 de ani de experiență în dezvoltarea de soluții pentru aproape orice scenariu imaginabil. De aceea, decizia sa de a crea o soluție Body Worn este cât se poate de logică, iar clienții Axis s-au arătat tot mai atrași de această idee în ultimii ani.
Soluția Body Worn propusă de Axis este rezultatul unui proces intensiv de cercetare și dezvoltare care a inclus o abordare metodologică a activității de creare de soluții noi, perfecționată de companie de-a lungul mai multor decenii de experiență, precum și numeroase interviuri de explorare a nevoilor organelor de aplicare a legii și ale organizațiilor de securitate private. Un aspect cheie al soluției, care a fost semnalat de posibilii clienții, a fost nevoia acestora de a-și maximiza investițiile deja existente în programele VMS și EMS. Acesta a constituit motivul pentru utilizarea arhitecturii deschise. Soluția Body Worn oferită de Axis poate fi utilizată împreună cu variate programe VMS și EMS, la fața locului sau în cloud, ceea ce permite integrarea cu alte date de supraveghere video. Produsul poate fi, de asemenea, livrat și ca soluție completă, cu utilizarea AXIS Camera Station și AXIS Case Insight, programele proprii de tip VMS și EMS ale companiei Axis.
Fredrik Andersson, Manager de Produs Global, pentru Inițiativa pentru Soluții Noi din cadrul companiei Axis Communications, a explicat: „În timpul procesului de dezvoltare a unei soluții noi, ne străduim întotdeauna să asigurăm cea mai înaltă calitate video și audio posibilă în limitele impuse de nevoile și factorii specifici. În cazul camerei purtate pe corp, dificultățile evidente țin de găsirea combinației optime dintre mărime, greutate, nivelul de robustețe necesar și maximizarea duratei de viață a bateriei. Pentru ca toate aceste elemente să fie perfecte, procesul nostru de cercetare și proiectare iterativă a inclus numeroase conversații cu clienții, mai multe prototipuri ale produsului și câteva proiecte pilot în faza incipientă.”
„Același nivel de meticulozitate a fost aplicat pe parcursul creării întregii soluții, nu doar a unității camerei. Am abordat o viziune holistică a cerințelor clienților, de la captura imaginilor video pe teren până la prezentarea dovezilor în sala de judecată. În acest caz, caracterul deschis și transparența s-au dovedit a fi esențiale – clienții nu au dorit să fie forțați să adopte un anumit sistem VMS sau EMS – și au permis explorarea unor aspecte cheie legate de securitatea și asigurarea integrității dovezilor.”
Noul sistem Axis cu cameră Body Worn include 3 componente hardware principale: camera în sine; stația de andocare a camerei (cu 8 porturi sau cu 1 port); și controlerul de sistem.
Camera captează imagini video cu o rezoluție de până la 1080p la o frecvență de 30 fps, precum și audio cu ajutorul microfoanelor duble prevăzute cu capacitatea de a anula zgomotul de fundal. Tehnologia Wide Dynamic Range (WDR) este utilizată pentru a garanta calitatea imaginii, chiar și în cele mai dificile condiții de luminozitate, în timp ce tehnologia Axis Zipstream pentru Body Worn reduce capacitatea de stocare necesară. Bateria este concepută să dureze o „tură întreagă”, oferind 12 ore de utilizare normală și posibilitatea de a fi încărcată în mașină sau de la un încărcător portabil.
Stația de andocare și controlerul de sistem sunt unități separate. Sistemul este ușor scalabil pentru a permite crearea de sisteme mai mari și mai ieftine de Body Worn. Controlerul de sistem oferă un singur punct de integrare și gestionare, permițând descărcarea video rapidă și fiabilă (100 Mb pentru fiecare cameră). Toate datele sunt criptate atunci când sunt latente, dar și atunci când se află în tranzit, utilizând protocoalele AES256 și TLS. În plus, datele video pot fi criptate complet, de la un capăt la altul, cu integrări specifice.
Camera are încorporate și următoarele componente:
- Receptor GPS/GNSS pentru urmărirea locației;
- Tehnologie Bluetooth Low Energy 4.1;
- Wi-Fi 802.11b/g/n;
- Giroscop cu 6 axe și accelerometru.
Aplicația mobilă AXIS Body Worn Assistant le permite utilizatorilor să examineze înregistrările video și să adauge categorii, descrieri și note.
Fiabilitatea în utilizare a reprezentat un scop principal în proiectarea soluției, după cum explică Andersson: „Este esențial ca aceste camere purtate pe corp să fie ușor de utilizat pe teren de către ofițerii și personalul de securitate, care s-ar putea afla în situații stresante, în condiții de vreme rea sau în zone prost iluminate. Dar, în același timp, ne-am dorit ca și operatorii responsabili cu descărcarea, stocarea și analizarea înregistrărilor video realizate să se bucure de aceeași ușurință în utilizarea soluției.”
Soluția Body Worn creată de Axis va fi disponibilă prin intermediul rețelei de distribuitori Axis din trimestrul al doilea al anului 2020.
Despre Axis Communications
Axis contribuie la dezvoltarea unei lumi mai inteligente și mai sigure, prin crearea de soluții inovative, care ajută la îmbunătățirea securității și oferă noi moduri de dezvoltare a afacerilor. Ca lider al industriei de echipamente video de reţea, Axis oferă produse și servicii de supraveghere și analiză video, control acces și sisteme audio complete. Axis are peste 3.500 de angajați în peste 50 de țări și colaborează cu parteneri din întreaga lume pentru a oferi soluții. Fondată în 1984, Axis este o companie cu sediul în Suedia, listată la bursa NASDAQ Stockholm sub numele de AXIS. Pentru mai multe informații despre Axis, vizitați site-ul: www.axis.com.
Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/