ATEN UC9020 simplifică semnificativ procesul din spatele unei transmisii video live

ATEN International, lider mondial în soluții de conectivitate AV/IT și sisteme complete de administrare, anunță disponibilitatea pe piața din România a mixerului AV multicanal premiat cu distincția „Best Choice” la Computex 2019 – UC9020 – care a fost conceput pentru streaming live și dotat cu funcționalitate multiplă.ATEN UC9020

ATEN UC9020 este un dispozitiv portabil multifuncțional, creat pentru studiourile de transmisii live. Acesta integrează un switch video HD, capabilități de streaming, un convertor video, un splitter și un mixer audio într-un singur pachet, cu format compact. Sunt asigurate suport pentru 3 porturi HDMI, cu funcție de streaming 1080p, o aplicație de editare video și management al calității pentru platforma de streaming live. Iar mulțumită aplicației pentru dispozitive mobile, operarea este mult simplificată, căci nu necesită utilizarea unui computer. Drept urmare, soluția este adecvată atât pentru utilizatorii din segmentul Enterprise, cât și pentru cei începători, aceștia având posibilitatea de a se conecta simultan la două platforme, precum Facebook și YouTube, adresându-se astfel unui public mai larg.

ATEN UC9020 - Bogdan MihalceaSuntem fericiți să lansăm în România primul dispozitiv menit să faciliteze procesarea audio și video 4K în timp real, precum și streamingul live pe internet. ATEN este aproape de clienții săi, fie că sunt mici studio-uri de producție sau influenceri din mediul online, și le pune la dispoziție un instrument care le va simplifica considerabil munca. Una dintre principalele provocări pe care le întâmpină un creator media este timpul de post-procesare și costul echipamentelor folosite în această operațiune. Dispozitivul ATEN va facilita crearea și lansarea mult mai rapidă pe Internet a conținutului video la o calitate maximă. Ne vom putea astfel bucura cu toții de mai mult conținut, livrat mai repede”, a declarat ing. Bogdan Mihalcea, Country Manager ATEN România.

Indiferent că este vorba despre promovarea unor produse, conferințe și ședințe, expoziții restrânse, prezentări, cursuri sau chiar transmisii live personale, ATEN UC9020 reprezintă alegerea ideală pentru toate categoriile de utilizatori. El reduce semnificativ complexitatea setărilor necesare pentru operarea echipamentelor tradiționale din domeniul transmisiilor live, asigură o portabilitate sporită și este deosebit de ușor de operat, datorită posibilității utilizării unui dispozitiv iPad ca interfață de utilizare. Din aceste motive, UC9020 a obținut premiul „Best Choice” la Computex 2019, confirmând succesul eforturilor depuse de ATEN pentru a dezvolta produse care să ofere cea mai bună experiență în utilizare.

ATEN UC9020

ATEN își propune să prezinte beneficiile lui UC9020 unui număr cât mai mare de utilizatori interesați de astfel de echipamente. De aceea, anunță disponibilitatea modelului pentru testare, oferind în acest fel organizațiilor independente posibilitatea de a evalua în regim propriu, după propriile exigențe, performanțele și capabilitățile acestuia. Pentru mai multe informații cu privire la testarea lui UC9020, luați legătura cu reprezentanții ATEN. Pentru mai multe informații despre ATEN UC9020, vizitați pagina web dedicată acestuia.ATEN UC9020 premiat Computex 2019

Despre ATEN

Înființată  în anul 1979, ATEN International Co., Ltd. (TWSE: 6277), este cel mai mare furnizor de echipamente de conectivitate AV/IT și soluții de administrare. Incluzând soluții KVM, soluții A/V profesionale și soluții inteligente de alimentare,  gama de produse ATEN conectează, administrează și optimizează echipamentele electronice din mediile corporate, guvernamental, educație, media și transporturi. ATEN deține peste 570 de brevete înregistrate la nivel internațional și o echipă de cercetare ce asigură un flux constant de soluții inovatoare, de unde rezultă un portofoliu cuprinzător de produse disponibile la nivel mondial.

Având sediul în Taiwan, ATEN International Co., Ltd. s-a extins și are astăzi subsidiare în China, Japonia, Coreea de Sud, Belgia, Australia, S.U.A, Regatul Unit, Rusia, Turcia, Polonia, India și România – cu centre de cercetare în Taiwan, China și Canada.

Pentru mai multe informații despre ATEN, vizitați www.aten.com.

Poate te intereseaza si