profil s6 gold

De când tehnologia a avansat sunt foarte încântată de faptul că mă pot bucura de telefoane, laptopuri și așa mai departe. Primul meu când și telefonul meu preferat este Samsung.

Așa că, în momentul în care a apărut Samsung S6 edge, am dat fuga la reprezentanță și l-am achiziționat fără să mă uit pe specificații, fără să îmi pese de nimic.

Mi-a plăcut faptul că are ecranul curbat și că are un aspect mai feminin. Mi-a plăcut și faptul că am avut posibilitatea să aleg variantă de 128 GB, asta pentru că îmi place să mă uit la seriale și la filme pe telefon. Finisajele sunt extraordinare, iar telefonul este o bijuterie, mai ales dacă îți plac telefoanele finuțe.

Spatele telefonului este din sticlă ceea ce îi da un aer și mai elegant dar există o mică parte proastă: trebuie protejat tot timpul cu husă deoarece se zgârie foarte ușor și nu îl poți ține fără protecție. Un alt aspect foarte important de care trebuie să ții cont atunci când îți cumperi acest telefon este greutatea, care este perfectă: 132 grame el fiind construit numai din sticlă și metal.

Sistemul de operare este Android și are 3GB de RAM. Pentru noi, fetele, camera este destul de importantă. Așa că cu telefonul ăsta pot să fac câte poze vreau eu la o calitate extraordinară. Camera principală are 16MP, iar cea din față are 5 MP. Ceea ce mă bucură extrem de tare este faptul că bateria mă ține mai multe zile și se încarcă mult mai repede.

Are 2600 mAh și se încarcă de 1.5 ori mai rapid, telefonul având integrată și funcția de wireless charging. Este un telefon pe care mi-am dorit mereu și sunt foarte încântată de el. Nu mi-l puteam permite fără ajutorul RichGirls-studio.ro. Am ajuns să îmi permit orice și mă bucură foarte mult acest aspect. Sunt pasionată de gadget-uri și nu cred că îmi va trece vreodată. Cine știe? Poate în curând vom avea telefonul lipit de mână.

Vă mulțumesc că mi-ați citit articolul și sper că v-a ajutat măcar puțin pentru a lua decizia corectă!


Poate te intereseaza si