Samsung Galaxy Note 7 ar putea fi disponibil în Europa începând cu luna noiembrie. Compania Samsung pare determinată să livreze noi versiuni ale Note 7 pe o piață dificilă.
După fiasco-ul cu bateriile în flăcări, Samsung nu se resemnează, urmând a relansa Samsung Galaxy Note 7 în luna noiembrie, pe piața din Europa. David Lowes, directorul de marketing a Samsung pe Europa, a declarat că noile terminale vor fi disponibile în ultima parte a anului.
Samsung a declarat că nu va mai vinde nici un terminal Samsung Galaxy Note 7 până nu va înlocui toate bateriile la dispozitivele cu probleme. Compania are în plan să repornească vânzările începând cu 28 septembrie în Coreea de Sud, iar în luna viitoare, vânzările vor fi repornite în Australia și Singapore.
Samsung sunt destul de optimiști că vor recupera momentul favorabil pe care l-au avut la lansarea Note 7. În același timp, compania a anunțat că nu vor exista întârzieri în ceea ce privește suportul acordat phablet-ului. Rămâne de văzut dacă piața va putea trece peste probleme întâmpinate inițial de flagship-ul său.