Samsung Galaxy Note 7 a fost anunțat oficial și până vom pune mâna pe unul pentru un review, am aflat câteva detalii interesante.
În primul rând avem o veste bună pentru cei care nu sunt dați pe spate de display-urile curbate: ecranul de la Galaxy Note 7 este curbat destul de puțin. Ar trebui să menționăm că nu sunt diferențe enorme la Samsung Galaxy Note 7 comparativ cu Galaxy S7 sau S7 Edge în ceea ce privește specificațiile tehnice, dar este un upgrade care merită în caz că aveți ceva bani la dispoziție.
Noul Galaxy Note 7 vine și cu o funcție specială Power Saving Mode, funcție ce permite utilizatorilor să mai salveze din baterie ajustând luminozitatea ecranului. Ideea nu e nouă, dar ce este diferit la acest model este faptul că are trei “trepte” dacă putem spune așa: Off, Mid și Max. Utilizând oricare dintre aceste trei trepte poate aduce economie de energie de până la 35 ore conform celor de la Samsung.
Treapta Off nu utilizează energie deloc pentru operațiuni standard, treapta Mid ajustează rezoluția de la QHD la FHD, diferența dintre cele două rezoluții nefiind prea vizibilă pentru ochiul uman, iar treapta Max reduce rezoluția la 720p (HD), oprește animațiile, reduce viteza procesorului și chiar poate opri utilizarea rețelei când nu este folosită.
O altă funcție interesantă propusă de Samsung Galaxy Note 7 este un filtru pentru lumina albastră, ce reduce stresul pentru ochi. Orice utilizator de Note 7 poate controla timpul în care este expus la această culoare, culoare ce poate dăuna dacă e în exces. Acest filtru este oarecum similar cu cel care se găsește și pe Android Nougat. Evident, mai există și aplicații ce furnizează această funcție, dar era și timpul ca filtrul de lumină albastră să fie o aplicație nativă.