În aprilie se aflau primele informații despre noile smartphone-uri Nexus. Era vorba de două modele cu numele de cod Marlin și Sailfish, ambele realizate de HTC.

Conform celui mai recent zvon, Sailfish va fi versiunea mai mică a noii linii Nexus. Va deține cel mai probabil un display de 5” cu rezoluția de 1080p, procesorul va fi unul quad core de 2.0GHz pe 64-bit, 4GB RAM, baterie de 2770mAh, 32GB spațiu de stocare și senzor de amprentă montat pe parte din spate a telefonului. În ceea ce privește camerele foto, cea frontală va fi de 8MP, iar cea principală va fi de 12MP. Noul HTC Nexus va utiliza un port USB Type-C, mufă jack în partea superioară și Bluetooth 4.2. Este lesne de înțeles că acest model va veni cu Android N.

Din păcate nu se știe dacă 32GB spațiu de stocare va fi singura opțiune, sau ce chipset se va utiliza. Pe măsură ce se apropie luna august, vor ieși la suprafață tot mai multe informații, iar noi vi le vom prezenta.


Poate te intereseaza si