Samsung Galaxy C5 face parte din noua serie pe care compania sud-coreeană o va lansa pe 26 mai, din această serie mai făcând parte și Galaxy C7.

Atât Samsung Galaxy C5 cât și C7 vor rula Android 6.0 Marshmallow și vor avea corp metalic. Am văzut deja câteva poze cu C5, dar de data aceasta sunt mai clare. În plus, datorită faptului că smartphone-ul a fost certificat de către Centrul de Certificare a Echipamentelor de Telecomunicații din China (TENAA), avem parte și de specificații tehnice aproape complete.

Samsung Galaxy C5 măsoară 145.9x72x6.7mm și cântărește 153 grame. Noul device vine cu un display AMOLED de 5.2” cu rezoluția de 1080×1920 pixeli și are 4GB RAM. C5 utilizează un chipset Snapdragon 617 octacore, cameră foto principală de 16MP cu dual flash, cameră frontală de 8MP, baterie de 2600mAh și suport LTE. Vor fi două versiuni, una cu 32GB spațiu de stocare și una cu 64GB. Ambele versiuni își pot mări spațiul de stocare cu un card microSD.

Specificațiile tehnice indică un smartphone din partea superioară a gamei mid-range, deci în mod sigur nu va fi un dispozitiv foarte ieftin.


Poate te intereseaza si