Așa cum cei de la Apple ar dori ca următorul iPhone 7 să vină fără mufă jack, pe aceeași idee merge și Intel, care spune că mufa jack este depășită.
Dacă Apple marjează pe tehnologia Wireless Bluetooth sau portul Lightning pentru a conecta căștile, cei de la Intel afirmă că viitorul este în favoarea căștilor cu conectare prin cablu la USB-C. Cei de la Intel sunt în favoarea USB-C pentru că acest tip de conexiune oferă potențial pentru a adăuga noi caracteristici smart.
De exemplu, viitoarele căști ar putea măsura temperatura din interiorul urechii pentru a ajuta la monitorizarea fitness-ului. Trimiterea unor astfel de date prin intermediul unui cablu analogic este destul de dificilă, dar pentru un USB Type-C transmiterea acestor tip de informații nu reprezintă o problemă.
În același timp, USB-C ocupă mai puțin spațiu decât mufa jack, ceea ce înseamnă că lasă mai mult spațiu pentru alte componente. În plus, producătorii trebuie
USB-C suportă deja transferul audio analogic. Intel urmează să finalizeze un USB-C standard pentru transferul audio digital în următoarele luni. Protocolul standard cuprinde caracterisitici precum recunoașterea automată a device-lui, abilitatea de a face update la căști la noi funcționalități, prin intermediul soft-ului.
Cei de la Intel spun că o astfel de tranziție ar putea face căștile digitale mai scumpe dacă se ține cont că noile căști ar trebui sa fie dotate cu amplificatoare și DAC, dar producția în masă ar trebui să scadă prețurile în timp.
Deși Intel și Apple mizează pe strategii diferite, fiind slabe șanse ca iPhone să treacă la USB-C, există posibilitatea ca în timp linia Mac să facă trecerea pe un astfel de suport.