Huawei P9 ajunge în România la doar trei săptămâni de la lansarea globală și va fi prezent în oferta principalilor operatori de telefonie mobilă, în cea a magazinelor online, precum și în cea a lanțurilor de magazine de electronice, începând cu prima săptămână din luna mai.
Cu un puternic procesor Kirin 955, o cameră principală duală, formată din două camere de 12MP, și unul din cei mai performanți senzori de amprentă din industrie, Huawei P9 se distinge prin designul elegant și finisajele premium.
“Noua noastră provocare pentru piața din România este Huawei P9! Suntem încrezători că noul nostru flagship întrunește toate specificațiile unui produs premium într-o piață în care cererea pentru astfel de produse este într-o expansiune continuă. Am observat că românii sunt pasionați de fotografie, iar atuul principal al lui P9 este camera foto, care reinventează fotografiile realizate cu telefonul.” a declarat Sorina Măcărescu, director marketing divizia de terminale Huawei România.
La eveniment, au participat și trei fotografi apreciați pe plan local, Marius Bărăgan, Sorin Onișor și Cristian Șuțu, care au împărtășit experiența de fotografiere cu Huawei P9, precum și primele imagini surprinse. Aceștia s-au declarat surprinși de performanțele sistemului dual camera și au numit telefonul “9 cameră foto”.
Cheia capabilităților foto, pe care P9 le încorporează, este sistemul dual camera, care exploatează la maxim potențialul lentilelor optice concepute în colaborare cu Leica. Camera RGB, integrată în smartphone-ul P9 este specializată în captarea culorilor, pe când camera monocromă este uimitoare în surprinderea detaliilor din imagini.
Astfel, cele două camere principale ale lui P9 lucrează în tandem pentru a permite utilizatorilor să creeze imagini deosebite, în culori vibrante. P9 excelează în condiții de luminozitate scăzută, întrucât designul sistemului dual camera garantează captarea acesteia în orice mediu.
Pentru fiecare imagine realizată cu P9 utilizatorii pot alege între trei Moduri film: Standard, Culori Vii și Culori Discrete, în funcție de preferințele lor personale. Prin selectarea modului monocrom, utilizatorii P9 își pot folosi smartphone-ul pe post de cameră alb-negru, pentru a surprinde imagini expresive de o calitate superioară.
Utilizând tehnologia Huawei, Hybrid Focus, P9 realizează imagini cu viteză, acuratețe și stabilitate. P9 suportă focalizarea camerei bazată pe trei metodologii – laser, depth calculation și contrast – și o selectează automat pe cea care oferă cel mai bun rezultat în orice mediu.
Funcția de fotografiere cu diafragmă deschisă a obiectivului integrată în P9, le permite utilizatorilor să experimenteze efecte vizuale inovatoare și să creeze imagini unice. Astfel, P9 permite ajustarea aperturii camerei pentru a crea bokeh – efectul de imagine difuză din spatele obiectului focalizat, precum și alte efecte legate de adâncimea de câmp.
Designul industrial trece la un alt nivel
Fiecare smartphone P9 este o construcție perfectă, realizată din sticlă 2,5D de calitate superioară și aluminiu folosit în industria aerospațială, cu margini rotunjite.
Putere și performanță
P9 însumează puterea, conectivitatea și viteza pe care utilizatorii de smartphone-uri premium din momentul de față le așteaptă de la Huawei. Cu un ecran de 5,2 inci, P9 integrează noul procesor Kirin 955, cu nuclee de 2,5GHz și 64 biti, pentru performanțe de top. Bateria de 3000mAh de mare densitate oferă utilizatorilor P9 mai multă mobilitate.
Ilustrând expertiza Huawei în domeniul telecomunicațiilor, P9 dispune de o arhitectură care încorporează 3 antene, concepută pentru utilizatorii care au nevoie de conectivitate fără întreruperi în rețele mobile și Wi-Fi, pentru a se bucura din plin de Internet mobil, oriunde s-ar afla.
P9 protejează informațiile utilizatorilor datorită tehnologiei inovatoare Huawei de recunoaștere biometrică a amprentei. Senzorul îmbunătățit de recunoaștere a amprentei le permite utilizatorilor să personalizeze și să își protejeze dispozitivele, astfel că accesul fraudulos sau accidental scade în mod semnificativ. Huawei P9 va fi disponibil în versiunea de 32GB cu 3GB RAM, la un preț recomandat de 2499 RON.