Cel mai mare studio indie de jocuri video din România, Amber Studio, își propune să demonstreze printr-un gam jam că un joc poate lua naștere și poate prinde formă în doar câteva ore, ajungând de la stadiul de idee la un prototip jucabil.

Game jam-ul pe care Amber îl organizează la Comic Con, în cadrul ESL Arena, își propune să reunească atât studenți de la Politehnică, Arte, Cibernetică, cât și grafic designeri sau art directori din agenții de publicitate sau tineri deja programatori.

“Avem foarte mulți programatori, artiști și designeri talentați în România. În schimb, avem foarte puțini programatori, artiști sau designer talentați care se strâng împreună pentru a lucre la ceva al lor. Vrem să aprindem o scânteie care poate duce la noi initiative în viitor. ne jucăm împreună jonglând concept, color și linii de cod. Cu seriozitate.”,declară Dragoș Hâncu, General Manager în cadrul Amber Studio.

Amber Studio va contribui cu resursele necesare – profesioniști în domeniu și know-how – pentru a înlesni dezvoltarea jocurilor, construite cu ajutorul participanților.

În cadrul game gam-ului vor participa șase echipe, formate în urma unui proces gândit de organizator. Fiecare echipă va fi alcătuită dintr-un programator, un creativ și un art designer și un mentor din partea Amber. Cei care doresc să se încrie la  game jam-ul Amber o pot face cu o echipă deja formată sau independent.

“Este dezirabil, dar nu absolut necesar, ca participanții să vină cu o echipă deja formată în totalitate. Ei pot veni cu idei sau cu abilități valoroase, iar noi vom forma echipe în jurul lor”, adaugă Dragoș Hâncu.

Timpul redus de dezvoltarea a jocurilor are ca scop stimularea creativității și valorificarea abilităților echipelor participante, care se pot confrunta cu probleme complexe pe parcursul competiției. Tema game jam-ului va fi anunțată cu puțin timp înainte ca echipele să înceapă să lucreze.  La finalul evenimentului, toate jocurile vor fi prezentate pe scenă, în fața spectatorilor.

Cei care doresc să se înscrie la game jam-ul organizat de Amber trebuie să completeze formularul disponibil pe pagina www.amberstudio.com, secțiunea #AMBERJAM.

Amber Studio a fost înființat în 2013, devenind cel mai mare studio de gaming independent din România, cu aproximativ 180 de angajați în prezent. Studioul a înregistrat, în cursul anului 2015, o creștere de 138% a cifrei de afaceri, raportată la anul precedent. Printre cele mai mari proiecte la care studioul a lucrat în 2015 se află jocurile Cinderella Free Fall, Little Leader, Star Wars Rebels și The Martian.


Poate te intereseaza si