Site icon Stiri IT si noutati din domeniul tehnologic – Mobile247

eMAG achiziționează PC Garage – Știrea anului în e-commerce

eMag cumpara magazinul online pc garage

eMag se dezvoltă tot mai tare pe un sector în care a rămas în urmă de ceva timp sau au dorit să facă o achiziție în viitor. PC Garage intră în grupul eMAG fără schimbarea a numelui sau a site-ului.

eMAG face o mișcare suprinzătoare sau interesantă pe piața magazinelor online din România. Aceștia au ales să achiziționeze magazinul online PC Garage, magazin pornit în anul 2005 de Traian Cristea și Gabi Vasile.

Știrea despre achiziția făcută de eMAG, aduce cu ea și părerea unora precum că eMAG dorește să aibă monopol pe piața magazinelor online, însă eu nu sunt deacord cu această opinie. eMAG de o bună perioadă de timp este mult mai slab față de Cel.ro sau Evomag atunci când vine vorba despre componente, periferice sau accesorii. Odată cu această achiziție, acest segment de produse va putea concura cu competiția mult mai bine.

Este foarte posibil ca produsele de la PC Garage să fie disponibile și în eMAG Marketplace. Interesant este și aspectul afilierii, dacă PC Garage va face parte sau nu din Profitshare, platformă de afiliere deținută de grupul din care face parte eMAG.

Pentru PC Garage, achiziția cu siguranță va reprezenta o evoluție atât ca aspecte interne cât și pentru experiența de achiziție a clienților.

Iată de au declarat cei de la eMAG și PC Garage

 

Marius Ghenea, antreprenor: “Această tranzacție reprezintă trecerea PC Garage într-o etapă superioară din punctul de vedere al dezvoltării business-ului, în România și regional. În plus, este o recunoaștere atât a valorii echipei PC Garage, condusă excelent de colegul și asociatul meu Traian Cristea, cât și a modelului de business specializat al companiei, o construcție solidă și pe termen lung, începută în 2005 de antreprenorul fondator, Gabi Vasile și continuată de Traian și colegii noștri de echipă începând din 2009.”

Traian Cristea, director general PC Garage: “În cei 11 ani de când e pe piață, PC Garage și-a creat reputația de specialist în soluții de IT și gaming, care stă foarte aproape de clienți printr-o comunitate pasionată. Am ajuns la un punct în care ne-am dorit să ne dezvoltăm mai departe și eMAG este cel mai bun partener pe care îl puteam avea. Împărtășim multe valori și dorința de a le oferi clienților cele mai bune servicii. Acum vom putea beneficia de know how-ul lor pentru a duce filosofia PC Garage pe piețe noi.”

Iulian Stanciu, CEO eMAG: “PC Garage este un nume puternic și apreciat care a reușit să crească prin servicii bune oferite clientului, prin specializare și cunoaștere foarte bună a produsului și a industriei. Apreciez comunitatea puternică din spate și oamenii talentați din echipă. Având în vedere creșterea industriei de jocuri peste tot în lume și poziționarea foarte bună a PC Garage în această zonă, vom investi în dezvoltarea regională și creșterea gamei de produse și servicii.”

PC Garage va fi condus în continuare de Traian Cristea în calitate de director general. Brandul, echipa, comunitatea și platforma PC Garage vor fi păstrate și dezvoltate.

Tranzacția se va finaliza după primirea avizului de la Consiliul Concurentei.

Ce părere ai despre această achiziție?

Exit mobile version