Ultimul studiu realizat pe această teamă, a scos în evidență faptul că și bărbații fac cumpărături online, cot la cot cu doamnele și domnișoarele.
Fie că ești femeie sau bărbat, atunci când vrei să te relaxezi și totuși nu ai timp să îți petreci prea multe ore prin mall, alegi terapia prin shopping online.
Atunci când suntem triști, indispuși, nemulțumiți de propriul statut, căutăm o schimbare. Căutăm să devenim mai buni sau să facem ceva care să ne detensioneze, să ne scoată din starea de melancolie și să spargem monotonia care ne inundă viață. În astfel de clipe, unii dintre noi aleg să-și schimbe coafură, alții să se bucure de cât mai multe delicii culinare, iar alții să profite de o terapie prin shopping.
Eu personal mă aflu în tabara celor care preferă terapia prin shopping dar pentru că timpul și nici răbdarea nu mă lasă să stau cu orele prin magazine și să analizez fiecare lucru vestimentar, să probez, ca mai apoi să mă gândesc de 1000 de ori înainte să cumpăr, aleg terapia prin shopping-ul mai deosebit, adică cel online.
Probabil că vă veți gândi că da, doamnele vor lua cu asalt magazinele online de haine și accesorii, în timp ce bărbații sunt mult mai practici. Credeți-mă, veți fi surprinși! Și ei își cumpără haine, chiar dacă nu recunosc.
Cu siguranță procentul bărbaților care își cumpără haine online este mult mai mic decât procentul femeilor, ele fiind pasionate de shopping direct de pe website-uri însă cred că faptul că bărbații urăsc cumpărăturile, este doar un mic.
În general, bărbații sunt mult mai pretenționși și nu au încredere în calitatea hainelor cumpărate doar printr-un click, însă atunci când o fac, preferă să aleagă magazinele online cu haine de bună calitate, printre acestea aflându-se și newchic.com.
Newchic este un site de fashion, unde găsești haine atât pentru femei, cât și pentru bărbați, de foarte bună calitate. Am comandat de câteva ori de la ei și am fost plăcut impresionat de calitatea materialelor. Nici cu măsurile hainelor nu au fost probleme! Vă invit să comandați cu încredere de la ei.
În perioada aceasta au o serie de reduceri avantajoase au o serie de reduceri la hainele pentru bărbați, așa că profitați de ocazie!