Cum peste lansarea Galaxy S7 se așează deja praful, este normal să ne îndreptăm privirea către Samsung Galaxy Note 6.

Conform unor zvonuri ce au apărut în Coreea, nu numai că noul phablet se va lansa mai devreme decât de obicei – în luna iulie – dar va veni și cu Android N. Aceste zvonuri sunt susținute, dar și contestate de câteva fapte:

Galaxy Note 5 a fost lansat în august, deci o lansare în luna iulie nu pare atât de ieșită din comun;
Galaxy S7 a fost lansat în februarie și a fost disponibil începând cu luna martie, iar Galaxy S6 a fost lansat în martie și a fost disponibil la vânzare începând cu luna aprilie;
Hiroshi Lockheimer de la Google a indicat deja că în vară va fi lansat Android N.

În ceea ce privește contra-argumentele, acestea ar fi:

au existat multe zvonuri că Galaxy S7 va fi lansat mai devreme, gen luna decembrie sau ianuarie, dar până la urma acestea nu au fost reale;
Samsung lansează de obicei Note-urile în cadrul IFA din Germania (deși Note 5 a făcut excepție), la fel cum S7 a fost lansat la MWC în Spania;
până în acest moment nu s-au scurs prea multe detalii în presă despre Samsung Galaxy Note 6, ba chiar discuțiile au fost destul de austere în această privință.

Deși rămâne de văzut ce se va întâmpla cu data de lansare, ținând cont că Samsung încearcă să lanseze noi produse mai devreme decât ne-au obișnuit, nu ar fi un șoc prea mare dacă Note 6 chiar s-ar lansa în luna iulie.

Ce am putea găsi pe Samsung Galaxy Note 6

Deși zvonurile au început deja să circule, bazându-ne pe hardware-ul de pe Galaxy S7 putem presupune că vom regăsi și pe Note 6 suport microSD. De asemenea este foarte posbil să vedem pe Note 6 și USB Type C.  O știre ce ne-a atras atenția afirma că Samsung Galaxy Note 6 va veni cu un display de 5.8” QHD (2560×1440). Se vehiculează și că va avea un display sensibil la presiune, dar același zvon a fost și la Galaxy S7, zvon care nu s-a materializat.

În ceea ce privește chipset-ul, cel mai probabil vom vedea ori un Exinos 8890 produs de Samsung, ori un Snapdragon 820 produs de Qualcomm. Posibil să vină dotat cu 6GB RAM și cu o baterie de 3500-4000mAh. În ceea ce privește spațiul de stocare, se vehiculează trei opțiuni: 64GB, 128GB și 256GB.

Un alt fapt interesant descoperit de o publicație, este un patent care sugerează că Galaxy Note 6 va veni cu o stație tip docking pentru laptop. Se presupune că această stație docking va transforma Note 6 într-un touchpad, ba chiar ar putea deveni “creierul” unui astfel de laptop. Acest zvon trebuie privit cu ceva neîncredere, pentru că în multe cazuri astfel de patente nu sunt folosite, ori dacă sunt folosite, de cele mai multe ori, forma finală diferă destul de mult față de original.

galaxy-note-patent-laptop-dock


Poate te intereseaza si