Producătorul de smartphone-uri chinez OPPO a prezentat ieri la MWC, o nouă tehnologie de încărcare rapidă a bateriei.
Numită Super VOOC, noua tehnologie încarcă o baterie 100% în numai 15 minute. Sună destul de extraordinar, nu-i așa? Această tehnologie se află încă la stadiul de prototip, deci nu au fost anunțate încă dispozitive ce ar putea rula această tehnologie.
Teoretic, Super VOOC este un update extrem al deja utilizatei tehnologii de încărcare rapidă de la OPPO, numită VOOC. Demonstrația live a avut loc pe perioada desfășurării conferinței de presă, cu un smartphone prototip ce a fost încărcat complet în timpul alocat pentru prezentarea de presă.
Curentul electric este livrat la 5V, despre care OPPO spune că nu prezintă probleme de supraîncălzire și nici nu are un impact asupra duratei de viață a bateriei. La o baterie de 2500mAh, o încărcare de 45% poate fi atinsă în numai 5 minute.
Adaptorul pentru curent electric, cablul și conectorul din interiorul telefonului au fost refăcute cu materiale de tip militar, iar în plus beneficiază atât de microUSB cât și de USB Type-C.
OPPO afirmă că a dezvoltat Super VOOC pentru că tehnologia bateriilor nu avansează atât de repede precum restul industriei din domeniul tehnologiei mobile. Smartphone-urile sunt utilizate tot mai intens și fiecare își dorește ca bateria să țină cât mai mult. Ca și alternativă la “înghesuirea” unei baterii cât mai mari în device, OPPO s-a angajat pe drumul încărcării bateriei într-un timp extrem de scurt, astfel încât să nu-ți faci griji că ai putea rămâne fără baterie.
Totul sună foarte bine și OPPO speră că va lansa un device cu această tehnologie după mijlocul acestui an.