O nouă versiune a Samsung Gear S2 urmează să fie lansată. Noua versiune va fi dotată cu e-SIM în locul SIM-ului fizic.
Un nou model Samsung Gear S2 urmează să apară și pentru prima dată “scapă” de SIM-ul standard cu care suntem obișnuiți. În locul unui SIM fizic, Samsung Gear S2 va implementa în interiorul smartwatch-ului un SIM card programabil electronic.
Această decizie va face viața mai ușoară celor de la Samsung, pentru că va oferi mai mult spațiu în interiorul ceasului, iar asta ar putea însemna baterii mai mari sau ceasuri mai subțiri.
E posibil ca această mișcare să fie preluată și de alți producători, mai ales că cele mai criticate aspecte ale acestor ceasuri sunt grosimea și bateria. Este de așteptat ca noile Samsung Gear S2 să fie disponibile la vânzare din luna martie.