Apple lucrează la trei versiuni de culoare pentru iPhone 6c, inclusiv o versiune de culoare apropiată de rozul de la iPod.

Se pare că iPhone 6c caută o diferențiere mai accentuată față de iPhone 6s și iPhone 6s Plus. Pe lângă culorile Silver și Space Grey disponibile la iPhone 5s, se va adăuga și culoarea roz. Dezvăluirea a fost făcută de un site japonez, care citează surse din cadrul furnizorilor de accesorii pentru Apple.

Deși nuanța de roz este încă neclară, este clar că aceasta va fi mai puternică decât cea rose gold disponibilă la iPhone 6s și iPhone 6s Plus.

Se anticipează că acest device va fi anunțat în luna martie, va avea un desgn destul de apropiat de modelele 6s și 6S Plus, va fi dotat cu chipset-ul A8 sau A9 și va beneficia de suport NFC pentru Apple Pay. Conform pozelor ce au ajuns în presă, iPhone 6c va avea un display cu marginile ușor curbate (2.5D), camera secundară va fi mutată în stânga difuzorului, iar restul design-ului va fi în general asemănător cu linia 6s, de aici și nevoia de noi culori, pentru a face o diferențiere mai clară între modele.


Poate te intereseaza si