Zvonurile afirmă că LG G5 va fi lansat luna viitoare, în cadrul MWC. Și totuși, acesta nu este singurul flagship ce va fi lansat de LG anul acesta.
LG a prezentat situația financiară pe ultima parte a anului 2015, raportând un profit operațional de pe 300 milioane de dolari și peste 15 milioane de smartphone-uri livrate.
În cadrul prezentării, conducerea companiei a afirmat că se așteaptă ca în 2016, competiția pe piața device-urilor mobile să fie acerbă, atât din punct de vedere al prețurilor cât și prin creșterea numărului de produse premium. Reprezentanții companiei au afirmat că nu vor sta în spate și că anul acesta vor lansa două telefoane premium.
Deși nu au dat mai multe despre cele două modele, putem specula despre ce este vorba.Unul din cele două modele este fără îndoială LG G5, așteptat să fie lansat în luna februarie. Deși acesta va avea o carcasă unibody, va beneficia de un sistem de glisare, prin care bateria va putea fi scoasă prin partea inferioară a telefonului.De asemenea, va fi dotat cu puternicul chipset Snapdragon 820.
Un al doilea telefon premium ce ar urma să fie lansat în toamnă, va fi cel mai probabil un succesor pentru LG V10.