Xiaomi Mi 5 va veni în două variante dacă e să credem unele zvonuri ce circulă în ultima perioadă.
Producătorilor chinezi le place să lanseze în cele mai multe cazuri, două variante pentru flagship-urile lor, diferențierea constând în dimensiunea spațiului de stocare și a RAM-ului.
E posibil ca și Xiaomi Mi 5 să beneficieze de două variante, doar că diferențierea dintre cele două modele va fi una mult mai mare. Astfel, conform unor zvonuri, un model va fi dotat cu sticlă curbată 2.5D atât în față, cât și în spate, iar rama va fi una metalică. Acest model se pare că va veni cu un display cu rezoluția de 1080p.
A doua variantă se pare că va fi una premium, cu o carcasă complet metalică și display cu rezoluție QHD. Dimensiunea ecranului va fi aceeași la ambele variante.
Deși nu este menționat, foarte probabil, varianta mai ieftină, cea cu sticlă, va avea mai puțin RAM și spațiu de stocare față de varianta premium, cel mai probabil 3GB / 32GB comparativ cu 4GB / 64GB.
Xiaomi Mi 5 va veni dotat cel mai probabil cu chipset-ul Snapdragon 820, senzor de amprentă în butonul de home, ecran de 5.2 inch, cameră foto principală de 16MP, cameră foto frontală de 13MP și o baterie de 3600mAh.
Anunțul oficial va fi făcut probabil pe 21 ianuarie, urmând ca modelul să fie disponibil la vânzare din luna februarie, începând cu data de 8.