Microsoft încearcă să aducă noi inovații produselor sale ce rulează sistemul de operare Windows 10.

Săptămâna trecută au apărut zvonuri că Microsoft lucrează la dezvoltarea unui card SIM, ce ar putea fi utilizat pe produsele sale cu Windows 10. Acest SIM va permite conectarea userilor la o rețea mobilă high-speed de date.

Deși Microsoft nu a făcut încă un anunț oficial privind SIM cardurile Microsoft, o aplicație a fost lansată pentru utilizatorii de Windows 10, denumită Cellular Data. Aceasta este disponibilă în mod gratuit în Microsoft app store, iar descrierea aplicației este următoarea:

Cauți o modalitate de încredere și convenabilă de conectare, oriunde mergi, chiar dacă nu există conexiune WiFi? Aplicația Cellular Data îți permite să te conectezi la o rețea de date mobile folosind doar contul de Microsoft.

Conectează-te și plătește un plan de date mobile pentru device-ul tău cu Windows 10, folosind doar informațiile din contul tău Microsoft. Asta înseamnă că nu este nevoie de un contract fix și obligativitatea de a încheia unul pe termen lung cu un operator de date mobile. Acum poți cumpăra și utiliza date după cum dorești.

Acesta este cel mai ușor mod de a te conecta online. Cumpără un plan de date prin Microsoft Store, de oriunde rețeaua are acoperire. Aplicația Cellular Data îți oferă o conexiune high-speed sigură în orice moment. Aplicația a fost creată special pentru device-urile cu Windows 10 și necesită un SIM card Microsoft. Seviciul este disponibil pe unele piețe, iar ofertele sunt strict pentru zona locală – curând va fi disponibil și pe plan internațional cu oferte roaming.

Ce este clar e că pentru început, acest serviciu va fi disponibil strict în Statele Unite, urmând ca acesta să fie disponibil ulterior și în alte țări.


Poate te intereseaza si