Popularitatea este una, dar apreciera fanilor vis-a-vis de un produs este altceva. GSMArena a realizat un top al celor mai apreciate smartphone-uri din anul 2015.

Deși în general astfel de topuri sunt ocupate de device-uri mid-range, datorită vânzărilor mult mai mari, acest top este unul al dispozitivelor high-end. Este de înțeles de ce flagship-urile au luat cele mai multe voturi, dacă ținem cont de faptul că sunt special gândite să gândile inima și mintea celor ce se consideră “geeks”.

Fără a mai lungi vorba, hai să vedem care sunt cele mai iubite smartphone-uri, conform votului realizat de GSMArena (trebuie să menționăm faptul că au fost luate în considerare smartphone-urile ce au mai puțin de 18 luni).

În mod surprinzător, primul loc conform voturilor fanilor, este câștigat de către Sony Xperia Z5 Premium . Acestea este primul smartphone cu display 4K și este pariul companiei Sony în ceea ce privește vânzările în acest segment al pieței.

Pe locul doi s-a clasat Samsung  Galaxy Note 4. Acesta și-a învins succesorul, Samsung Galaxy Note 5 ce se clasează pe locul 4. Acesta ar trebui să fie un mesaj pentru cei de la Samsung care au omis introducerea unui card slot și faptul că au ales ca bateria să nu poată fi schimbată.

Între cele două Samsung-uri, pe locul trei îl găsim pe OnePlus 2, auto-proclamatul flagship killer. În ciuda faptului ca OnePlus 2 nu se bucură de prea multe cheltuieli în ceea ce privește marketing-ul de promovare, acesta și-a găsit foarte mulți fani.

Pe locul cinci în topul preferințelor își face loc Sony Xperia Z5. Deși Z5 Premium a luat “caimacul”, această clasare spune multe despre noile smartphone-uri de la Sony.

Locurile șase și șapte sunt ocupate de LG G4 și de Samsung Galaxy S6 (foarte surprinzătoare această poziție, mai ales că Edge s-a comportat destul de bine în vânzări).

Locul opt este adjudecat de Sony Xperia Z3. Putem spune că Sony a câștigat mulți fani în perioada asta și nu putem decât să-i felicităm și sperăm să vedem noi terminale care să ne uimească.

Locul nouă este ocupat de Nexus 6P. Deși este cel mai nou telefon din listă, a reușit deja să câștige îndeajuns de multe voturi încât să intre în acest top. Sincer, nu e de mirare pentru că este un telefon deosebit.

Din punctul meu de vedere, chiar dacă a intrat în Top 10, clasarea pe ultimul loc a iPhone 6s, indică probabil faptul că Apple ar trebui să vină cu ceva, cu altceva. Acestă clasare este în mod sigur cea mai mare supriză a topului.

Alte trei telefoane au adunat foarte multe voturi, dar s-au clasat sub linia pusă de iPhone 6s. Acestea sunt Motorola Moto X Style, Microsoft Lumia 950 XL și Asus Zenfone 2.

Acesta este topul conform fanilor. Ce alte telefoane considerați ca ar fi meritat să intre în acest top?


Poate te intereseaza si