Noul Samsung Galaxy S7 și Galaxy S7 Edge va veni cu un display sensibil la presiune, în genul 3D Touch de la iPhone.
Zvonurile privind o specificație 3D Touch la noul Samsung Galaxy S7 s-au înmulțit în ultima perioadă, acestea fiind atât de numeroase încât e greu de crezut că Galaxy S7 nu va deține așa ceva. Ultima publicație care susține această ipoteză, e celebrul The Wall Street Journal. Este de așteptat ca Samsung să prezinte noul flagship în februarie, la Mobile World Congress, ce se va ține la Barcelona.
Cel mai probabil, în aceeași perioadă, Apple va lansa iPhone 6c pentru a contracara mișcarea celor de la Samsung.
Se zvonește că noile telefoane cu Android vor veni cu un port USB Type-C pentru încărcare rapidă și cameră foto optimizată pentru fotografii în lumină scăzută. Piața zvonurilor mai sigerează că acestea vor veni și cu măsuri de securitate biometrice, gen scaner de retină.
Samsung Galaxy S7 și Galaxy S7 Edge va fi principalul contracandidat al terminalului de la Apple, iPhone 7, care va fi lansat cel mai probabil în luna septembrie a anului viitor. Acesta va veni cel mai probabil fără mufă audio de tip jack, pentru a obține un smartphone mai subțire, va fi dotat cu noul chipset A10, un nou modem LTE de la Intel și cel mai probabil, va fi waterproof.